O artistă din Coreea de Sud a câştigat finala la pian a concursului George Enescu
0
Pianista Yeon-Min Park din Coreea de Sud a câştigat a câştigat Premiul I al Secţiunii de Pian la sfârşitul unei finale în care a interpretat Concertul nr. 3 în re minor pentru pian şi orchestră op. 30 de Rahmaninov, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului John Axelrod. Ea a primit din partea juriului şi o Menţiune specială pentru cea mai bună interpretare unei sonate enesciene în Semifinală.
Pe locul al doilea s-a situat Adela Liculescu din România, iar locul al treilea i-a revenit lui Marcin Wieczorek din Polonia.
Yeon-Min Park studiază la Universitatea de Muzică şi Teatru din Hanovra, la clasa profesorului Bernd Goetzke. printre mentorii care au îndrumat-o se numără Aviram Reichert, Dmitri Bashkirov, Menahem Pressler şi Jacques Rouvier. A concertat alături de Orchestra de Cameră din St. Petersburg, Orchestra Simfonică a Coreei, Orchestrele Simfonice din Hanoi şi din Shenzhen.
Câştigătoarea locului al doilea, Adela Liculescu (n. 1993) a interpretat în Finală Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră op. 23 de Ceaikovski. Ea studiază la Viena cu profesorul Avedis Kouyoumdjian şi la Graz sub îndrumarea Milanei Chernyavska, după ce a absolvit cursurile Universităţii de Muzică şi Artele spectacolului din Viena la clasa profesorului Martin Hughes.
Locul al treilea a fost ocupat de Marcin Wieczorek (n. 1996), care a intepretat în Finală Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11 de Chopin. El studiază la Academia de Muzică din Bydgoszcz cu profesorul Stefan Wojtas.
Rezultatele au fost anunţate de preşedinta Juriului de pian, Cristina Ortiz. Alături de ea, din juriul de specialitate au mai făcut parte şi Dana Borşan, Hyoung-Joon Chang, Philippe Dinkel, Peter Jablonski, Andrei Pisarev, Roland Pöntinen, Josu de Solaun şi Zhe Tang.
Premiul I al Concursului Internaţional George Enescu 2021 este în valoare de 15.000 Euro. Câştigătorul primului loc are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, şi beneficiază, de asemenea, de premii speciale şi oportunităţi de promovare internaţională. Premiul al doilea este de 10.000 Euro şi posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu în ediţia din 2021. Premiul al treilea de 5.000 Euro. Premiile secţiunii de Pian se ridică la 30.000 Euro.
Trofeul ediţiei din 2020/2021, oferit celor trei tineri muzicieni, este realizat de artista Iulia Năstase din sticlă prelucrată şi gravată manual, special pentru Concursul Enescu şi inspirat de tema ediţiei, Frumuseţe în Viaţă.