Procurorii clujeni l-au audiat pe clujeanul care a învăţat colindul considerat antisemit de la mama lui, acum 50 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colindul considerat antisemit, care a fost difuzat la finalul anului trecut pe TVR3, l-a adus, zilele acestea, la Parchet pe clujeanul care a adus creaţia populară în repertoriul ansamblului "Dor transilvan". Acesta l-a  învăţat  de la mama sa, acum 50 de ani. Procurorii au început urmărirea penală pentru incitare la ură, răspunzând la o reclamaţie a Ambasadei Israelului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus, zilele trecute, începera urmăririi penale faţă de mai multe  persoane suspecte de săvârşirea infracţiunii de incitare la ură sau discriminare. Dosarul a fost deschis în baza sesizărilor venite de la Parchetul Înalteţi Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Ministerul Român de Externe şi de la Ambasada Israelului, după ce în data de în 6 decembrie 2013, într-o emisiune de pe TVR 3 a fost difuzat un colind considerat antisemit. Emisiunea a fost înregistrată de angajaţii TVR Cluj, iar alegerea colindelor interpretate de ansamblul "Dor transilvan" a aparţinut preşedintelui Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj, Tiberiu Groza, care şi-a dat demisia după scandal. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Cluj, Theodor Pavelescu, a declarat, marţi, că urmărirea penală a început pe articolul 369 din Codul Penal, care prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă pentru "incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane". Pavelescu a susţinut că mai multe persoane au fost audiate şi vor fi audiate în continuare, însă nu poate da detalii despre identitatea acestora, întrucât ancheta este în desfăşurare. 

A fost chemat la audieri cel care a cules colindul 

Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul” că la audieri au fost chemaţi angajaţi ai TVR Cluj, ai TVR şi  reprezentanţi ai Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj. „Am fost la audieri şi eu şi alte persoane implicate, inclusiv omul care a cules colindul, care l-a învăţat de la mama lui acum 50 şi ceva de ani. Audierile durează de o lună de zile. Procurorii trebuie să verifice dacă colindul poate fi considerat ca instigare la ură sau discriminare faţă de cineva. Dacă ajung la un răspuns afirmativ, trebuie să vadă dacă difuzarea a fost premedidată sau a fost un accident”, a susţinut Tiberiu Groza, fostul preşedinte al Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj, cel care a ales colindul. El a susţinut că a trimis colindele cu 4 ore înainte de emisiune pentru a fi audiate de echipa de la TVR Cluj. Responsabili de emisiune au fost şi angajaţii TVR 3 de la Bucureşti, care au transmis emisiunea de la Cluj. El a mai spus că a ales colindul fără a-l asculta, motivul fiind că era mai scurt şi nu mai fusese difuzat la televizor. Directorul TVR Cluj, Romeo Couţi a susţinut că nu a primit nicio înştiinţare oficială de la Parchet. 

„Colindul nu face referire la Auschwitz”

Groza crede că interpretarea făcută de Revista 22 nu este potrivită. „Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum". El susţine că termenul de corlan înseamnă afumătoare şi nu horn, iar colindul nu face referire la Auschwitz, întrucât are o vechime de sute de ani.”Colindele nu sunt antisemite. E un colind, el învăţat acu 50 ani, iar etnomuzicologii spun că e de sute de ani. Corlanul e afumătoarea, nu e sobă , nu se referă la ardere ci la afurmare. S-a făcut o interpretare abuzivă. În perioada medievală omenii erau afumaţi, era o pedeapsă destul de comună. Colindul vorbeşte despre un fapt de acum 2000 de ani şi un blestem căzut pe evrei pt că nu l-au acceptat pe Isus. Nu are nicio legătură cu Auschwitz. Ar trebuie o expertiză de specialitte, îaninte să spui că acest colind poate fi considerat o instigare la ură. Nu e un punct de vedere al televiziunii sau al nostru, ci al celor care l-au compus acu sute de ani”, a susţinut Groza. 

Recomandări pe aceeaşi temă: 

Un nou scandal legat de lansarea TVR3. Federaţia Comunităţii Evreieşti din Cluj  este revoltată de un colind considerat antisemit. Boc e implicat în incident

Ambasada Israelului  ia atitudine în scandalul colindului antisemit: “ar trebui să fim alarmaţi de asemenea manifestări”

TABEL Dezmăţul TVR pe banii românilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite