O femeie moartă şi doi răniţi grav, într-un accident lângă Cluj. Ce s-a întâmplat

0
Publicat:

O femeie a murit şi alte două persoane sunt rănite în urma accidentului rutier care a avut loc, duminică, la intrarea pe A3, în zona Nădăşel.

O femeie a murit, iar alte două persoane se află în stare gravă. FOTO ISU Cluj
O femeie a murit, iar alte două persoane se află în stare gravă. FOTO ISU Cluj

Un camion şi un autoturism s-au ciocnit, iar acesta din urmă s-a răsturnat,pe breteaua de intrare în Autostrada  A3 Turda - Borş, în localitatea clujeană Nădăşelu. Circulaţia rutieră este blocată și la această oră pe sensul de mers Nădăşelu - Gilău, valorile de trafic fiind în uşoară creştere, informează Agerpres.

„În jurul orei 11,58, ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident auto produs între un autoturism şi un autotren la urcarea pe A3 dinspre sensul giratoriu Nădăşel către Gilău. Au fost anunţate trei victime, dintre care două încarcerate. Circulaţia este blocată pe ambele sensuri. Se intervine cu două autospeciale de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ", a anunţat, iniţial, ISU Cluj. 

Reprezentanții ISU au revenit cu noi detalii privind starea celor trei victime. Între timp, una dintre ele, o femeie, a decedat.  „O persoană de sex feminin a fost declarată decedată după extragerea din autoturism, un bărbat este în stop cardiorespirator - se fac manevre de resuscitare, a treia persoană, minor, conştient, i se acordă îngrijiri medicale", a completat ISU Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite