MApN transferă terenul pentru viitorul spital regional către Consiliul Judeţean Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Județean Cluj va prelua joi, 10 mai, terenul pe care va fi construit viitorul Spital Regional Cluj. Spitalul Regional de Urgenţă urmează să fie ridicat pe un teren din comuna Floreşti, care aparţine Ministerului Apărării Naţionale. În urma acestei preluări, va fi demarată o licitaţie publică pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate necesare pentru demararea lucrărilor.

Spitalul va avea 600 de paturi, număr redus faţă de numărul iniţial, de 800 de paturi.

"În această săptămână, joi, vom prelua, de la Ministerul Apărării, întregul teren care l-am primit prin Hotărârea de Guvern dată de Guvernul Boc în urmă cu câteva luni, pentru a putea demara licitațiile pe care le dorim pentru spital. Spitalul în momentul de față este într-o fază avansată și așteptăm preluarea acestui teren pentru a putea începe lucrările de construcție a centrului medical", a declarat, Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

După preluarea terenului, pentru ca proiectul să poată trece la faza de execuție, va trebui organizată o licitație pentru actualizarea studiilor de fezabilitate pentru că actualele studii, care au fost realizate de către Ministerul Apărării, sunt vechi de doi ani.

"Va trebui să facem o licitație publică pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru că nu ne încadrăm cu banii în limita maximă, 15.000 euro. După actualizarea studiului vom știi exact și costurile de execuție și ne dorim ca acesta să fie realizat într-un termen cât mai scurt pentru ca în această vară, spre toamnă să putem intra în procedura de construcție a acestui spital de care vor beneficia peste 3 milioane de oameni", a mai afirmat Alin Tișe.

Alin Tișe a mai adăugat că, pentru etapa de execuție a Spitalului Regional, CJ Cluj optează fie pe un parteneriat public-privat, fie o finanțare publică directă, pe un anumit număr de ani, la care să participe cu fonduri atât Consiliul Judeţean Cluj cât și primăriile localităților Cluj-Napoca și Floreşti, beneficiarii direcți ai proiectului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite