Jucătorii de la U Cluj au primit o parte din salariile restante. Criza a fost depăşită
0
Fotbaliştii, rămaşi fără salarii de circa patru luni, s-au întâlnit cu suporterii şi cu antrenorii, la Cluj Arena, pentru a lua o decizie: joacă în continuare sau decid să nu mai intre pe teren în semn de protest faţă de întârzierea banilor. Situaţia a fost dezamorsată, spre seară, când sportivii au primit un avans, din banii de bilete.
Antrenorul Marius Popescu a anunţat că toţi jucătorii au primit un
avans, însă nu a precizat suma. „Concluzia e simplă, reprezentăm un
club cu aşa mare tradiţie, ei sunt profesionişti, s-a reuşit din
fericire, noroc, din ce s-a realizat din bilete, o parte, un avans, la
băieţi, ei au înţeles, au fost solidari cu administrativul. Continuăm
campionatul, avem un meci foarte greu cu Pandurii. Nu pot atenta la
continuitatea acestui club, dacă se întâmplă ceva şi reuşim să avem un
proprietar, sau îşi schimbă optima cineva, noi să pierdem 3 puncte?,
noi nu pierdem locul în divizia A, ci în divizia X.Contează şi aceşti
oameni minunaţi, pe care nu putem să-i trădăm", a spus Marius Popescu,
antrenorul „U". Întrebat despre atmosfera din vestiar în timpul
discuţiilor, acesta a aspus: „Aceste momente au rol să catalizeze
caractere, suflete, compotanmente, mă ajută şi pe mine foarte mult,am
depăşit un nivel de comunicare, care sper că o să-l finaliezez din
punctul de vedere al unei evoluţii egale în următoarele meciuri.
Gestul suporterilor a impresionat pe toată lumea
Întrebat
cum a fost primit gestul suporterilor, care au făcut ieri chetă pentru
fotbalişti, Popescu a susţinut: „Toată lumea e impresionată, mai ales
băieţii din sud. M-au sunat prieteni din toată ţara, toată lumea e
impresionată, mai ales băieţii din sud. Nu-şi imaginau că se poate aşa
ceva, nu partea materială, ci gestul de solidaritatte şi de unitate
sufletească a contat. Nu e vorba de punga aia, nici nu apelam la ea. O
punem în magazie, o să aibă altă desintaţie.- scopuri filantropice şi
de ajutor." Memoriu la Federaţia Română de Fotbal, actul prin care cer
să fie declaraţi jucători liberi de contract pentru a-şi găsi un alt
club, au făcut numai doi jucători, Tobă şi Popa.