Video Fată de 14 ani, în comă după ce s-a înecat cu un jeleu. Câți trebuie să mai moară până când cursurile de prim-ajutor vor fi obligatorii
0Copila din Geaca (Cluj) este în stare deosebit de gravă, la spital. „Adevărul“ a vorbit cu medici să afle ce șanse avea fata dacă s-ar fi intervenit mai repede, ce trebuia făcut și cum evităm astfel de situații.

Fata în vârstă de 14 ani, elevă la școala din comuna Geaca, județul Cluj, s-a înecat miercuri, 27 aprilie a.c., cu un jeleu și a intrat în stop cardio-respirator. În ajutorul ei au sărit asistenta medicală a școlii, care a chemat și medicul de familie din sat. Totodată a fost anunțată Salvarea la 112, iar la școala din Geaca au fost trimise de urgență Ambulanța și SMURD-ul, care a venit cu o autosanitară și cu elicopterul.
Fata a fost găsită de salvatori întinsă pe bancă, în stare de inconștiență. „Acesteia îi erau aplicate manevrele de resuscitare de bază de către medicul de familie din cabinetul medical din sat și asistenta medicală din cadrul școlii. Echipajele medicale SMURD și de pe Ambulanță au acționat cu echipamentele speciale pentru a asigura eliberarea căilor aeriene și aplicarea manevrelor de resuscitare. În scurt timp semnalele vitale au revenit, iar victima a fost preluată de către echipajul elicopterului SMURD și transportată la UPU Copii“, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
Totuși, copila a intrat în comă. Ea se află acum în stare de „comă profundă, într-o stare extrem de gravă“, după cum a declarat, pentru „Adevărul“, medicul pediatru Daniela Drăghiciu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca (SCUC).
Putea fi salvată?
Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt ISU Cluj, a precizat că SMURD a ajuns în 11 minute la școală din momentul în care ISU a fost solicitat, dar nu știe cât timp a durat din momentul în care fata și-a pierdut conștiența până când semnele vitale i-au revenit.
În presă și în opinia publică s-a speculat de altfel că dacă s-ar fi intervenit prompt cu manevre de resuscitare, starea fetei era mai bună acum. Dr. Daniela Drăghiciu susține că este doar o speculație: „Medicul care a avut tot instrumentarul necesar să scoată jeleul a spus că acesta avea 6 centimetri în lungime și era lipit de esofag“
Cursurile de prim-ajutor, salvatoare
„Adevărul” a vorbit și cu dr. Mihai Bucur, medic primar de Urgențe la SCUC. Acesta aduce în discuție o altă carență a sistemului de educație din România. Nici copiii, nici adulții – mai ales cei care lucrează cu copiii – nu sunt instruiți în tehnici de prim-ajutor, salvatoare de viață.
„Nu prea se cunosc măsurile de prim-ajutor când o persoană are o obstrucție cu un corp solid a căii aeriene sau prezintă un stop cardio-respirator. Ar trebui ca toată lumea să cunoască măsurile de prim-ajutor și mai ales în școli să se facă cursuri de prim-ajutor. Dar, chiar dacă faci corect măsurile de prim-ajutor, nu întotdeauna poți să elimini obiectul care obstrucționează căile respiratorii“, a precizat dr. Bucur.
Medicul Mihai Bucur susține că la Urgențe ajung destul de des astfel de cazuri, cam o dată pe lună. „Se întâmplă mai ales atunci când copiii mici mănâncă nuci, alune, sâmburi de floarea soarelui sau de bostan. Câteodată e vorba despre o jucărie de mici dimensiuni“, explică doctorul. Au fost însă și situații tragice, în care adulți s-au înecat cu resturi de mâncare și au murit.

„În 10-12 minute, creierul e mort“
Dr. Mihai Bucur a precizat că este foarte important să se intervină cât mai repede în astfel de cazuri. „Gândiți-vă cât timp putem să ne ținem respirația, două-trei minute, apoi devenim inconștienți și intrăm în stop cardio-respirator. Mai departe, fiecare minut care trece scade șansele de supraviețuire cu 10%. Undeva în jur de 10-12 minute creierul este mort. Putem reporni inima și după 30 de minute, dar nu este un beneficiu pentru o persoana care are creierul mort“, atrage atenția doctorul.
Este esențial ca aceia de față să intervină rapid în ajutorul victimei, pentru a se evita intrarea în stop cardio-respirator, deoarece șansele de supraviețuire coboară la 15-20%.
Întrebat cum pot fi evitate astfel de incidente la copii, dr. Bucur a spus: „Sunt chestiuni imprevizibile care se pot întâmpla oricând și oriunde. Putem să nu le dăm copiilor mici jucării și obiecte mici la îndemână, de asemenea, nu le dăm alune sau nuci. Recomandat este să se mănânce la masă, deoarece copilul se poate împiedica, se poate lovi și atunci când trage aer ca să poată plânge, aspiră resturi de mâncare și se sufocă“.
„Ca idee, măsurile de prim ajutor trebuie să fie obligatorii pentru orice om de rând, făcând parte dintr-o minimă cultură generală. De aici să speculezi că lucrurile ar fi stat altfel dacă s-ar fi făcut mai eficient manevra până să ajungă medicul e un drum lung și nu e corect”, a concluzionat Drăghiciu.
De asemenea, Bucur a susținut că nu se poate pronunța în cazul de față, neavând toate informațiile necesare la îndemână.
În școlile din țările avansate, elevii fac astfel de cursuri de prim-ajutor, precum și alte lecții de deprinderi practice, atât de necesare în viață. În România, de acest aspect vital se ocupă doar voluntarii, sporadic, prin acțiuni punctuale, eventual la cerere.