Calvarul unei tinere care se chinuie să găsească o casă pentru ea și cățelușa ei. „N-am câștigat la loz în plic să nu mai fiu umilită”

0
Publicat:

O tânără povestește problemele cu care se confruntă atunci când își caută chirie la Cluj. Proprietarii de apartamente o refuză din cauza cățelului, dar invocă și alte motive, unele cu totul absurde.

 Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Unsplash
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Unsplash

Exasperată de problemele pe care le întâmpină, ea și-a spus oful pe rețelele de socializare și a relatat problemele de care se lovește frecvent. 

„Odată la câțiva ani ne regăsim în situația stresantă și totodată umilitoare de a ne căuta chirie în Cluj-Napoca. Cu siguranta ne suna cunoscut termenul „stres" dar vă întrebați de ce și „umilitor"?”, și-a început ea postarea, potrivit Știri de Cluj.

Apoi, a înșirat problemele de care se lovește atunci când își caută apartament în cel mai scump oraș al țării, unele absurde. Cele mai multe pornesc de la faptul că are o cățelușă, dar asta nu e totul.

„E umilitor sa vezi cum nu ai dreptul să locuiești într-o casă decentă dacă: ai animal de companie (fiindcă e de la sine înțeles că un animal de companie înseamnă mizerie dom'le sau la polul opus, înseamnă că ai mii de euro pentru garanții absurde, desigur că acestea nu se exclud), dacă ai salariul minim (cu siguranta ca și angajat, alegi sa primesti restul de bani de la înghetata angajatorului, în locul unui salar corect), dacă fumezi (ce om serios și cinstit fumează? Ați văzut voi așa ceva?), dacă ai prieteni (sa primesti vizite? Dar tu ești chiriaș sau pacient internat la oncologie?), daca tusesti/nu te clatesti cu listerine verde, nu de alta dar cel mov nu da bine cu gresia din baie și poate faci carii și apoi dacă nu ai zâmbetul perfect, proprietarului îi dai de gandit ăa esti vai steaua ta, nu ai bani de stomatolog, de ce ai avea o chirie decentă?!”, a mai scris ea.

În opinia sa, mulți proprietari nu știu ce înseamnă respectul. „V-aș spune că vă scriu asta cu respect, dar probabil ar trebui sa le explic unor proprietari ce înseamnă respect și oricum v-am reținut... „Salut, eu și catelusa mea de 7 ani ne căutăm ... " și o sa ne mai căutăm, fiindcă nu am câstigat încă la loz în plic astfel incat sa nu mai fiu umilită de cerințele proprietarilor și prețul chiriilor”, a încheiat tânăra.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite