Tradiţii în decembrie, luna lui Undrea. Ce înseamnă dacă este ger în anumite zile şi de ce se spală fetele cu nea
0
Decembrie, luna lui Undrea, aşa cum mai este denumită popular, este luna a zecea în Calendarul Roman, al cărui început de an debutează pe 1 martie şi este luna a douăsprezecea în Calendarul Iulian şi Gregorian, calendarul pe care îl folosim în prezent, cu început de an la 1 ianuarie.
Este o lună magică, plină de sărbători, însoţite de obiceiuri şi practici deosebite. În tradiţia populară, luna decembrie se numeşte Undrea. Denumirile populare — Andrea, Indrea şi Undrea — păstrează amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în ultima zi a lunii noiembrie. În cursul acestei luni se află începutul iernii atât în Calendarul oficial (1 decembrie), cât şi în Calendarul popular (6 decembrie, Moş Nicolae) şi în Calendarul astronomic (ziua solstiţiului de iarnă). În această perioadă a anului, la sate viaţa productivă intră într-un proces de relaxare, în paralel cu intensificarea manifestărilor spirituale.
Zăpada din belşug prevesteşte o vară toridă
Tradiţia spune că în această lună gospodarii au grijă de gospodărie, animale şi de starea grădinilor şi a câmpurilor. Fetele nemăritate se spală cu prima nea ca să fie frumoase şi drăgăstoase. Dacă începutul lunii este geros, aşa va fi zece săptămâni. Tot tradiţia spune că o iarnă geroasă înseamnă că vara va fi călduroasă, dacă va fi zăpadă, anul care va veni va fi roditor.
Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile şi practicile magice pe care le adăpostesc, sfârşitul şi totodată începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moş Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul Porcilor, Moş Ajun, Moş Crăciun, îngropatul Crăciunului.
Iată câteva dintere cele mai cunoscute sărbători, însoţite de obiceiuri şi practice magice, respectate cu sfinţenie, mai ales de oamenii de la sate:
4 Decembrie – Sfânta Muceniţă Varvara sau Bubatul, protectoarea minerilor. În această zi nu se lucrează în mină, minerii petrec cu familia. Superstiţiile legate de această zi spun că nu e bine să foloseşti lucruri negre ca să nu facă tăciune grânele. Ziua se ţine pentru ajutor la naşteri, boli: gâlci, dureri de dinţi, ameţeli, apărare de năpaste, moarte uşoară. Femeile nu cos, nu torc, nu spală şi nu se mănâncă porumb copt, fasole, dovleac ca să nu se facă bube. Se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă; dacă înfloresc până la Florii, va fi an mănos.
5 Decembrie – Sf. Sava. Se cinsteşte această zi pentru spor în casă şi la animale, să fie apărate de boli, dăunători, lupi. Nu se mătură, nu se dă gunoiul afară, pentru că în acest fel se alungă norocul din casă.
6 Decembrie – Sf.Nicoara, Sf.Neculai, Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Este considerat protector al copiilor, al femeilor şi al corăbierilor, apărător de rele şi făcător de minuni. Este mare sărbătoare cu praznic şi dezlegare la peşte.
12 Decembrie – Sf. Spiridon, făcător de minuni, patronul ciubotarilor. Se ţine pentru păzirea casei, sporul câmpului, apărare de boli, lovituri, fiare sălbatice.
20 Decembrie-Sărbătoarea Ignatului, ziua în care creştinii ortodocşi taie porcul. Sfântul Ignatie al Antiohiei, cunoscut în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este sărbătorit de creştini la 20 decembrie. Există superstiţia ca în această zi, femeile însărcinate să nu lucreze, deoarece pot naşte copii infirmi.
23 Decembrie – Preziua Ajunului. Încep colindele, cântece rituale care vestesc Naşterea Domnului, copiii merg la colindat. După miezul nopţii se face Masa de Ajun cu grâu fiert, turtă, pâine, fasole, vin de sufletul morţilor, dar şi din alimente de post care, sfinţite pe 24 decembrie, se împart.
24 Decembrie – Ajunul Crăciunului
Se face calendarul de ceapă şi alte practici de aflare a vremii anului următor. Nu se dă din casă, se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul. Se mănânca peşte, ca apărare de friguri; nu se bea rachiu că-i al dracului.
25 Decembrie – Naşterea Domnului
Finii merg cu daruri la naşi, se merge cu Ţurca, se colindă cu Steaua, Vicleimul, Irozii. Firmiturile colacului de Crăciun se dau păsărilor şi vitelor să fie ferite de rău.
26-27 Decembrie – zilele de sărbătoare sunt rezervate vizitelor care îşi aduc daruri.
27 Decembrie – Sf. Ap. Întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan. Dacă ninge în această zi, va veni un an roditor.
28 Decembrie – Îngroparea Crăciunului. Se ţine ca să nu se îmbolnăvească de gâlci, lingoare, ameâeli.
31 Decembrie – Îngropatul Anului Vechi, Ajunul Sf. Vasile. Credinşa popular spune că în această zi se deschid cerurile şi vorbesc animalele.
Se petrece cu mâncare şi băutură, carne de porc pentru că merge înainte, peşte că este vioi, nu se mănâncă pasăre pentru ca scurmă înapoi. Seara se lasă porţile descuiate şi lumină şi focul aprinse. Copiii colindă cu Pluguşorul.
Vă recomandăm şi: