Superfructele verii. Vişinele, calmantele-minune care „ucid“ durerea mai repede decât Aspirina sau Ibuprofenul
0Acrişoare şi apetisante, vişinele au un conţinut bogat în elemente nutritive. Specialiştii recomandă cura cu vişine în diverse afecţiuni inflamatorii.
Consumate proaspete, congelate sau uscate, sub formă de compot, dulceaţă, gem, marmeladă, în prăjituri, ca sirop sau ca şi ceai care se prepară din codiţe, vişinele au rolul de a reface fibrele musculare, ajută organismul să se relaxeze, sunt aliat de nădejde în curele de slăbire, ne feresc de bolile cardiace şi au efect antiinflamator şi analgezic.
“Acestea pot reduce durerea mai bine decât aspirina şi pot oferi protecţie antioxidantă, comparabilă cu suplimentele alimentare, precum vitamina E. Sucul de vişine e la fel de bun ca ibuprofenul sau ca unele medicamente antiinflamatorii. Cura cu vişine este recomandată în afecţiuni inflamatorii, însoţite de durere precum artrita, guta, dureri musculare, dureri de spate, dar şi diabet (au acţiune hipoglecemiantă), boli vasculare şi neurovegetative”, explică Daniela Stan, medic de familie.
Vişinele conţin apă în proporţie de 88,6%, zaharuri, acizi, pectine, proteine, celuloză, tanini, săruri minerale (potasiu, fier, fosfor, calciu, magneziu, cupru, zinc) vitamine (A, B1, B2, B9, C, E, PP etc.), caroten. Puterea energetică este de 64 de kilcalorii / 100 de grame.
Cinci motive să consumăm vişine
Au proprietăţi laxative: Cei care suferă de constipaţie pot rezolva uşor problema consumând vişine. Fructele contribuie la eliminarea toxinelor din organism şi au calităţi energizante.
Ameliorează afecţiuni cardiovasculare: Datorită conţinutului mare de potasiu, contribuie la diminuarea tensiunii arteriale şi la scăderea nivelului colesterolului rău şi a trigliceridelor. De asemenea, vişinele purifică sângele, stabilizează ritmul cardiac şi împiedică formarea cheagurilor.
Scad glicemia: Cu un conţinut mare de vitamina E şi C, vişinele sunt recomandate în special persoanelor care suferă de diabet, contribuind totodată la curăţarea rinichilor şi la prevenirea bolilor aparatului urinar, favorizând eliminarea acidului uric.
Ajută la slăbit: Vişinele reduc stratul de grăsime, scad colesterolul total şi trigliceridele. 300 de grame de vişine mâncate în fiecare zi pot reduce grăsimea de pe abdomen.
Diuretice şi astringente: Codiţele de vişine contin flavonozide, săruri de potasiu etc. Au aceleaşi proprietăţi terapeutice ca şi cele de cirese, fiind diuretice şi astringente, usor antiinflamatoare. Decoctul se foloseşte în boli de rinichi (litiaze, cistite, pielonefrite).
Vă recomandăm şi: