Conversaţia cu Dumnezeu a duhovnicului Arsenie Boca. „Mi-a spus: «Nu te ruga la Mine să le dau pacea!»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva dintre vorbele de duh ale preotului Arsenie Boca fac referire la păcate şi la nelegiuirile morale pe care oamenii le săvârşesc. Părintele vorbeşte despre bârfă, ură, ideile greşite, dar şi despre o conversaţie pe care a avut-o cu Dumnezeu.

În predicile sale, la care participau mii de oameni, Sfântul Ardealului vorbea despre pacea interioară pe care trebuie să o găsească oamenii, doar după ce îşi vor schimba purtările.

Iată ce spunea duhovnicul Arsenie Boca într-una din slujbele sale, pasaj inclus în lucrarea “Despre durerile oamenilor, vol.II":

 “Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi şi voi, care de cine să asculte întâi? Să nu daţi vina pe Dumnezeu că El ne usucă pământul de sub picioare şi vlaga din oase. Să nu-i faceţi nedreptatea aceasta! Eu nu vă dau canoane ca ceilalţi preoţi, mătănii, rugăciuni, post, ci îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu de crucea pe care v-a dat-o, căci Sfânta Biserică şi Sfânta Împărtăşanie le ştiţi, dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult. Vreau să vă schimb lacrimile voastre în bucurie, mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările, vă veţi bucura. O veţi face?“  

Cum „a vorbit“ cu Dumnezeu

Tot părintele le face oamenilor o mărturisire şocantă, în care povesteşte cum într-o zi, la Sfânta liturghie, copleşit de problemele semenilor săi, “a stat de vorbă” cu Dumnezeu:

Părintele Arsenie Boca în adolescenţă

arsenie boca

“Fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:
– Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ. Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.”

 
Ideile greşite, grijile şi scârba

Iată un fragment din cartea “Cărarea împărăţiei” în care se spune cum pacea nu poate fi găsită decât după ce renunţăm la grijile, întristările, neliniştile, scârbă, remuşcările de zi cu zi:

Mănăstirea Prislop, locul unde a slujit o perioadă Arsenie Boca

image

“Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite. Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine. A dori la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere.
Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte. Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. "Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea".
 

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! ... Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: "Biruieşte-te pe tine însuţi".  

Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin!”.

Cine a fost părintele vizionar?

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal.

Mormântul părintelui Arsenie Boca

image

A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.

Vă recomandăm şi:

Cum să alungi vrajba din casă. Învăţăturile lui Arsenie Boca pentru omul modern: „Toate îşi au izvorul în păcate: desfrânarea, lăcomia şi curvia“

Cinci profeţii cutremurătoare ale lui Arsenie Boca: „Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, se va mânca şi carne de om şi se va bea sânge de om“

Apa vie şi puterile ei tămăduitoare. Cum ne protejează agheasma de duhurile rele şi de boli, spală păcatele şi goneşte gândurile necurate

Cea mai puternică rugăciune pentru sănătate. Cum să te rogi cu adevărat ca să scapi de griji şi să îţi vindeci dureri crunte

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite