Arsenie Boca şi „Cărarea Împărăţiei”. Cartea pe care Duhovnicul Ardealului nu a vrut să o publice - aici sunt cele mai frumoase învăţături de viaţă

Singura carte scrisă de părintele Arsenie Boca a fost „Cărarea Împărăţiei”, un volum de învăţături religioase la care preotul a lucrat între anii 1946 şi 1948. Arsenie Boca a dăruit primele capitole ale cărţii unui preot din Braşov, rugându-l să oprească multiplicarea şi publicarea manuscriselor, dar cererea nu i-a fost ascultată. Astfel au ajuns cunoscute publicului primele lucrări ale duhovnicului de la Prislop.

„Cărarea împărăţiei” a fost singura carte scrisă de părintele Arsenie Boca. Volumul cuprinde peste 360 de pagini de învăţături şi pilde şi a fost conceput în anii 1940, în vremea în care duhovnicul se afla la Mănăstirea Brâncoveanu din Făgăraş. În 1946, după ce a finalizat scrierea primelor patru manuscrise, Arsenie Boca le-a dăruit unui preot din Braşov, rugându-l să nu le publice, pentru că aveau nevoie de reviziuire.

Rugămintea nu i-a fost ascultată, astfel că în anii următori, manuscrisele au devenit o sursă de inspiraţie pentru un număr tot mai mare de autori, ori au fost publicate sub diferite forme. După moartea lui Arsenie Boca a văzut lumina tiparului ediţia revizuită a volumui „Cărarea împărăţiei”. Cartea a fost publicată cu ajutorul măicuţei Zamfira Constantinescu, cea care i-a fost alături părintelui în ultimele patru decenii de viaţă.

„Adunatu-s-au aci o seamă de cuvinte, - răspunsuri la atâtea lacrimi... Şi unele şi altele se adunau la măsuţa sfintei spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în ele, ca soarele în picurii de rouă. Strălucirile acelea, prinse din lacrimi, împreună le dăm - Părinte şi părinţi - învăţături din vreme urmaşilor, în neam şi-n neam, ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”, scria Arsenie Boca, în prefaţa volumului „Cărarea împărăţiei”.  

Iată cele mai frumoase pilde din cartea de căpătâi a duhovnicului Arsenie Boca:

Un răspuns fioros

Un învăţător întâlni un copil pe drum. Copilul era mic, nu venise la vremea de şcoală şi nu ieşise printre oameni. -"Al cui eşti tu?" -"Al dracului", - răspunse copilul. învăţătorul încremeni. -"Cum te cheamă?" -"Satana". -"De unde vii?" -"Din iad". învăţătorul cercetă obârşia acestui răspuns fioros şi află lămuririle următoare: mama copilului se certa foarte des cu tatăl lui care era beţiv şi-i zicea: "Ce-i drace, iar ai venit beat pe capul meu? La asta, tatăl holba ochii, încleşta pumnii, şi-un potop de înjurături îi ieşea pe gură. Copilul fugea speriat, plângând, în braţele mamei, dar mamă-sa îl alunga, zicând: "Fugi, satano, nu mă mai năcăji şi tu în iadul ăsta de casă". De aci a învăţat copilul că pe tată-său îl cheamă "dracul", pe el "satana" şi că ei toţi trăiesc "în iad".

Ce-i ce n-au necazuri

Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Aceştia sunt cei de care zice David că: "N-au nici o suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; cu oamenii la ostenele nu iau parte şi nu sunt supuşi la bătăi ca şi ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi grăiesc de sus. Iată, necredincioşii huzuresc în lumea aceasta şi-şi adună bogăţii”. Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-i înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă.

Cei ce-şi beau mintea

Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul lui binefăcător, ci pe oriunde trece ameţeşte, arde şi atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii. Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must, se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui - nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.

Furtuna în picuri de rouă

Nu ştiu, văzut-aţi aceste frumuseţi simple ale dimineţilor? Oglindesc soarele, îi răsfrâng razele, oglindesc pământul şi-i atârnă deasupra ca nişte mărgeluşe sclipitoare, în arcul unui vârf de iarbă. Kneipp, un preot bun, mai mult medic balneolog şi bucătar milostiv al necăjiţilor, nu găsea alt tratament al epilepsiei, decât umblarea cu picioarele desculţe câteva minute prin iarbă, ca bolnavul să-şi reînvioreze nervii, scuturând la pământ şi luând în picioare aceste buburuze de soare. Nu asta e furtuna; asemăn numai conştiinţa cu picurii de rouă. Căci de fapt, în sfera conştiinţei se răsfrâng şi se frâng, se tulbură şi se ciocnesc scânteieri de soare, cu fioroase luciri de păcură. Aci, în conştiinţă, se răsfrâng isprăvile pământului.

Chemarea la Înviere

Când a trimis Mântuitorul pe cei doisprezece ucenici, deprinzându-i la propovăduirea împărăţiei Cerurilor, printre alte porunci, le-a dat şi aceasta: "înviaţi pe cei morţi". Porunca aceasta o avem şi noi preoţii, urmaşii Sfinţilor Apostoli, ucenicii de azi ai Domnului. Însă, nu pentru trupuri i-a fost grijă Domnului, ci pentru sufletele moarte, pentru oamenii cărora le merge numele că-s vii dar, netrăind învăţătura creştină, sunt morţi. A găsi în tine pe Hristos, temelia ta dumnezeiască, şi a clădi pe ea viaţa ta, asta e învierea ta din morţi, înainte de învierea cea de obşte.

Vă recomandăm şi:

Arsenie Boca şi cea mai profundă lecţie: „Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă“

Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Pilda ceşcuţei de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare”.

Părintele Arsenie Boca, de nerecunoscut în haine civile. Fotografiile uimitoare făcute de securiştii care l-au hărţuit fără oprire pe marele duhovnic

Arsenie Boca a fost urmărit pas cu pas, timp de mai mulţi ani, de angajaţii Securităţii, fiind considerat un personaj incomod, datorită popularităţii sale printre credincioşi. Din perioada îndelungatelor filaje datează mai multe fotografii rare, care îl înfăţişau pe fostul preot în haine civile.

Secretul lui Arsenie Boca: femeia care a stat 40 de ani lângă el. Cutremurătoarea poveste a Zamfirei, tânăra pe care duhovnicul nu a lăsat-o să se omoare

Ucenica lui Arsenie Boca, maica Zamfira îşi are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui. I-a fost alături timp de peste 40 de ani, din primele zile în care a ajuns la mănăstire şi până la moartea duhovnicului. Povestea ei de viaţă este cutremurătoare. Potrivit unor mărturii, a fost salvată de la moarte de părintele Arsenie Boca şi, la rândul ei, a fost ucenica şi “îngerul păzitor” al acestuia.

Ultimele minuni cutremurătoare ale lui Arsenie Boca. Duhovnicul a deschis ochii din sicriu, iar pe cer a apărut o cruce de stele în ziua în care a fost îngropat

Părintele Arsenie Boca, considerat unul dintre marii duhovnici ai României, a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar şase zile mai târziu a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului. O serie de mărturii ale celor care au asistat la priveghiul şi înmormântarea preotului s-au păstrat până în prezent, iar unii dintre autorii relatărilor au susţinut că evenimentul a fost ieşit din comun.