Moartea lui Valentin Nicolau îndoliază Zilele Colegiului „Eminescu“ din Buzău. Scriitorul urma să lanseze azi o carte

0
0

„Lansarea cărţii «Basmania», programată pentru astăzi, la ora 12.30, nu va mai avea loc din cauza decesului dlui Valentin Nicolau. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“. Este anunţul organizatorilor unor manifestări culturale de la Colegiul National ,,Mihai Eminescu“ din Buzău, dedicate poetului Mihai Eminescu. Valentin Nicolau a decedat, marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Zilele Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ sunt îndoliate de moartea scriitorului Valentin Nicolau, fost director al TVR şi proprietar al editurii Nemira. Instituţia buzoiană de învăţământ marchează în această perioadă 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, patronul spiritual al colegiului, printr-o serie de evenimente cultural-educaţionale.

Pentru intervalul orar 12.30-13.30, era programată lansarea cartii „Basmania“, Editura Nemira, 2014, cu participarea autorului Valentin Nicolau. Momentul, spun organizatorii, urma să le ofere elevilor eminescieni „prilejul de a descoperi una dintre cărţile de succes ale anului 2014, prin lecturi publice, realizate de tineri şi prin confesiunea scriitorului invitat privind  procesului creaţiei  literare“.

Valentin Nicolau a murit, marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. El se afla în maşina personală când a început să se simtă rău. Medicii de la Ambulanţă au început manevrele de resuscitare în timp ce îl transportau pe Nicolau la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde ulterior a fost declarant decesul.

Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician. A condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

Seria evenimentelor cultural-educationale dedicate acestui eveniment cuprinde prezentări de carte din literatura contemporană, filme documentare, lecturi expresive, exercitii de comunicare, conferinţe aniversare precum şi un program artistic la care au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi ai altor instituţii partenere din Buzău.

Recomandări pe aceeaşi temă:

Dramaturgul Valentin Nicolau, despre „Basmania“: „În cartea mea, inimile  nu bat, ci cântă”

Basmania, Basmania!

„Basmania” deschide drumul pentru romanul fantasy în literatura română

Buzău


Ultimele știri
Cele mai citite