„Basmania” deschide drumul pentru romanul fantasy în literatura română

0
0

Aflat de mulţi ani în prim-plan în literatura contemporană, fiind prezent în topurile de vânzări din întreaga lume, romanul fantasy a fost până acum mai degrabă ocolit de scriitorii români. În această toamnă, Valentin Nicolau va lansa la Târgul de carte Gaudeamus prima parte din seria „Basmania”, numită „Răspântia gândurilor”.

Cunoscut în primul rând pentru textele sale dramatice, premiate şi jucate pe diverse scene din România, Valentin Nicolau publică la Editura Nemira prima parte a unui roman fantasy, „Basmania. Răspântia gândurilor”, într-o prezentare grafică specială, cu ilustraţii realizate de Tudor Popa. Pornind de la zona arhetipală a basmului românesc, scriitorul creează un univers utopic şi paralel, care pe de o parte funcţionează ca o poveste de aventuri, atrăgătoare şi plină de suspans, iar pe de altă parte, are rădăcini adânci în psihologia colectivă, propunând o subtilă formă de sondare a subconştientului.

„Lucrând la Răspântia Gândurilor, prima parte a romanului fantasy Basmania, am trăit un proces fabulos de cunoaştere. Contactul cu lumea basmelor e unul remarcabil, chiar şi numai din poziţia de cititor, deoarece intri în legătură cu forme ale sacrului. Cu atât mai fascinant este pentru scriitor, deoarece el simte acut statutul de co-creator, căci, cu adevărat, basmele ni se dau spre a fi scrise de undeva de sus”, a declarat scriitorul Valentin Nicolau.

„Basmania” este un proiect mai larg prin care autorul caută un răspuns la o întrebare esenţială în lumea noastră: De ce oamenii nu mai cred în basme? Iar volumul întâi, „Răspântia gândurilor”, este o introducere într-un univers creat în cele mai mici detalii, un tărâm unde se nasc poveştile, care, ca-n oglindă, fac ca lumea oamenilor să existe pe mai departe. Dacă Basmania dispare, lumea noastră dispare şi ea. Basmania şi Pământul îşi sunt una alteia cer şi nu pot funcţiona una fără alta. Basmania este locul unde cuvântul de ordine este „visul”, iar arta de a visa se învaţă la şcoală. Basmania este locul unde se creează lumea. E nevoie de un nou erou care să-i salveze pe oameni şi întregul regat al Basmaniei. Iar Băsmaşul Fără-de-poveste care porneşte în marea aventură este... Neica-Nimeni. O lume cu personaje surprinzătoare, cu spaţii suprinzătoare, se deschide dinainte la fiecare pagină. Romanul are deja şi un site unde cititorii pot face cunoştinţă cu personajele şi unde pot descoperi harta tărâmului Basmaniei, www.basmania.ro. În avanpremieră, vă oferim unul dintre capitolele din „Răspântia gândurilor”, în care două personaje-cheie ale poveştii, Infanta Hlizita şi Cavalerul Alandala, alergând prin Palatul Închipuirii, pătrund în... „Memoria putredă”.

FRAGMENT

Memoria Putredă

Au tot coborât scări şi iar scări până ce au ajuns în partea cea mai întunecată, acolo unde razele soarelui nu străbat niciodată. Era un loc umed ce mirosea puternic a mucegai, plin de pânze de păianjen, iar din tavane picurau stropi vâscoşi de amintiri înecate în lacrimi. Peste tot colcăiau făpturi-păreri şi zdrenţe de visuri se descompuneau încet. Chiar dacă Infanta şi Alandala aveau lanterne puternice, abia vedeau pe unde să calce. După cum arăta locul şi din ce auziseră povestindu-se, se aflau în Putregaiul Memoriei – arhiva abandonată, subsolurile cele mai adânci ale Palatului Viselor, străfundurile de dincolo de Arhiva Închipuirilor, acolo unde arhivarii aruncau documentele fără trebuinţă ale imperiului şi petiţiile nejustificate adresate Celui Cumplit de către basmani şi multe altele care nici nu erau pomenite.

image

Încăperea era imensă, înaltă de nu i se vedea tavanul, plină de rasteluri uriaşe cu rafturi nesfârşite, ce păreau adevăraţi zgârie-nori. Spaţiul era într-atât de mare, încât înăuntrul lui se formau fenomene meteorologice: se porneau rafale de vânt, burniţa, iar uneori se întâmpla să se işte câte o furtună de ridica toate sfărâmăturile în mici vârtejuri ce se deplasau în toate direcţiile. Pe poliţele rafturilor zăceau cutii mari de lemn putred, un fel de sicrie de toate dimensiunile în care erau închise imagini, şoapte, parfumuri, mângâieri şi regrete ce nu mai foloseau nimănui. Resturi şi rebuturi de vise ce nu ajunseseră să se împlinească în nicio poveste îşi găseau acolo descompunerea lentă şi sigură. Dar cele mai importante şi mai toxice erau depozitele de suferinţă, traumele şi durerile lăsate la descompus. Alături de ele erau dosare întregi cu contractele făcute în urma compromisurilor, a ezitărilor, a greşelilor şi a tuturor celorlalte eşecuri. De peste tot, din beznă se desprindeau umbre care se luau după ei, unele încercând să li se agaţe de haine, să-i prindă de mâini strigându-le tânguitor: „Sunt umbra ta, sunt o parte din tine, ia-mă de-aici!”. Altele păreau a fi adevărate personaje descompuse ce bântuiau aiurea, eroi neîmpliniţi care nu-şi găseau liniştea – sinistre arătări. Infanta şi-a adus aminte de vorbele magitrului Phantasos şi ca să-l liniştească şi pe Alandala i-a spus:

- Adu-ţi aminte ce ne spunea magistrul! „Ce-ţi produce frică te distruge.” Aşa că fără frici, fără spaime. Ignoră-i şi hai să grăbim pasul, dar fără panică!

Alandala a mormăit ceva şi amândoi au iuţit pasul. Umbrele au încetat să mai fie insistente. Veneau în spatele lor, rămânând din ce în ce mai în urmă, până ce s-au topit la loc în beznă.

Pe jos, într-un şanţ colector, curgea un lichid vâscos, o substanţă ce amesteca nediferenţiat toate rămăşiţele descompunerii. Având puterea celei mai tari otrăvi, din ea se ridicau aburii coşmarurilor care întunecau minţile. Paşii celor doi clipoceau provocând ecouri scurte şi la fel de sinistre ca zgomotele înfundate ce nu conteneau să irupă făcându-le pielea de găină. Dacă hăul n-ar fi fost de-a dreptul imens, Infanta şi Alandala s-ar fi obişnuit cu atmosfera terifiantă, spunându-şi că se află în ceva ce seamănă cu o peşteră. Dar nimic pe lumea asta nu îngrozeşte mai tare ca Putregaiul Memoriei, iar ei acolo ajunseseră. Totul era acoperit de o mâzgă alunecoasă, orice pas făcut putea să însemne o cădere. Mirosurile erau care mai de care mai greţoase. Aerul respirat părea făcut din zdrenţe mucegăite. Auziră foşnete şi glasuri răguşite. Vorbe spuse în surdină. Din întuneric s-au desprins două siluete. Dinspre cea masivă părea că sclipesc două luminiţe roşietice sfredelitoare. Cealaltă era doar o umbră pipernicită ce se mişcase repede, furişându-se ca un şobolan înapoi în beznă. Tot în întuneric se retrăgea şi namila. Şi întunericul se mişca unduios, vâscos, într-un fel care îngrozea. După dispariţia umbrelor gemetele au continuat să se audă. Curios era că ele veneau parcă dintr-un cub mai negru decât întunericul în care se aflau. Atunci, Infanta s-a dus cu gândul la o altă poveste de vise rele spusă în şoaptă despre doctorul Tenebrus, cum că acesta ar avea o cameră secretă, numită Celula Opacă, unde îşi aruncă pacienţii pe care vrea să-i modifice în personaje monstruoase. Dinspre cubul negru se auzi un geamăt prelung şi sfâşietor. Alandala şi Infanta au rupt-o la fugă.

(Copyright „Basmania. Răspântia gândurilor”, Editura Nemira”)

Mai multe - Cultură

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite