Curiozităţi despre roşii: doar două soiuri sunt pretabile pentru ketchup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mici cât o cireaşă sau mai mari decât o portocală, gustoase, sănătoase, bune de mâncat oricand şi oricum, tomatele sunt considerate regina legumelor. Roşiile sunt un izvor de sănătate, fiind foarte bogate în minerale, vitamine, şi licopen, un antioxidant despre care s-a demonstrat că previne maladiile canceroase.

Există în prezent numeroase varietăţi de tomate: roşii, galbene, verzi, mov şi chiar albe. Tomatele galbene sunt mult mai bogate în caroten decât cele roşii. 

”Sunt foarte gustoase, deoarece au un raport echilibrat între zahăr şi aciditate. Practic înţeapă un pic la limbă, ceea ce o recomandă ca fiind o tomată bună de consumat în stare proaspătă”, spune Costel Vânătoru, cercetător la Staţiunea pentru Cercetare în Legumicultură Buzău.

Avem roşii de masă şi salată, precum soiul "inimă de bou", cărnoase şi mari, pentru decojit şi sosuri, cele zemoase, cu coaja subţire, pentru sucuri, foarte zemoase, de un roşu intens, şi pentru conserve şi supe, cele de dimensiuni medii, potrivit de zemoase.

Pentru ketchup, foarte puţine soiuri sunt potrivite. ” Am făcut un studiu acum vreo zece ani în urmă şi cred că din vreo 800 de soiuri am găsit doar două soiuri pretabile pentru ketchup”, spune cercetătorul buzoian.

Imagine indisponibilă

Tomatele tip cherry sunt cele mai parfumate, spun specialiştii. ”Ar trebui să reamintesc că gustul şi aroma la tomate sunt date de un amestec foarte complex de peste 400 de substanţe, dar acest amestec diferă de la soi la soi şi de la condiţiile de cultură. Gustul, savoarea, aroma, sunt date de proporţiile acestor substanţe. Mediul de cultură influenţează mult aceste calităţi”, susţine Vânătoru.

”Avem o tomată recent omologată, Flaviola, pe care o putem declara cea mai gustoasă. Este foarte dulce şi uşor acidă, foarte dulce, în acelaşi timp are o pigmentaţie frumoasă şi număr redus de seminţe. Maximul de seminţe întâlnite într-un fruct sunt de şase iar media pe tomatele de câmp este de peste 220 de seminţe pe fruct. Deci, practic are foarte puţine seminţe în fruct şi o pulpă crocantă, dar zemoasă”, spune Costel Vânătoru, cercetător
Imagine indisponibilă

Cele mai bune roşii sunt cele coapte pe vrej, în câmp, sub cerul liber, organice. Acestea au un conţinut cel puţin dublu de vitamine faţă de roşiile din spaţii protejate. Din păcate, roşiile mari pe care le cultivă cei mai mulţi dintre legumicultori nu sunt rezistente.

”Roşiile mari sunt suculente şi gustoase. Pot depăşi un kilogram, însă sunt foarte sensibile la transport, iar atunci când ajung la maturitate nu se păstrează foarte mult. Două, trei zile rezistă când ajung la maturitate, după aceea nu mai pot fi consumate. De aceea şi deficienţa de a ajunge în piaţă aceste soiuri foarte gustoase dar care au acest inconvenient de a nu se păstra mult”, declară cercetătorul Costel Vânătoru.

Imagine indisponibilă

Toate tomatele sunt bogate în antioxidanţi, precum betacaroten şi licopen, vitaminele C şi E, potasiu şi fosfor, care protejează sistemul cardiovascular, ajutând la micşorarea vâscozităţii sângelui şi scăderea tensiunii arteriale.

Cea mai mare concentraţie de vitamina C se afla în substanţa gelatinoasă care înveleşte seminţele. Tomatele sunt o sursă bună de vitamine din complexul B, utile în hipoaciditate, stimulează secreţia gastrică precum şi pancreasul, îmbunătăţesc digestia.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite