Ajutor de stat pentru familiile din Siriu care au rămas fără case după un incendiu uriaș VIDEO

0
Publicat:

Au sosit cele 12 construcții ușoare din elemente modulate, alocate din rezerva de stat, în sprijinul celor șase familii din satul Mușcelușa, comuna buzoiană Siriu. Montajul containerelor se va realiza în acest weekend.

Containerele ajung în satul Muscelușa. SURSA Prefectura Buzău
Containerele ajung în satul Muscelușa. SURSA Prefectura Buzău

Construcțiile sunt dotate cu aeroterme, pături, saltele, perne și lenjerii de pat și vor fi puse la dispoziția familiilor afectate de incendiul din data de 17 octombrie 2022.

Montajul modulelor de locuit se va realiza în acest weekend, pentru ca de la începutul săptămânii viitoare, familiile rămase, zilele trecute, fără acoperiș deasupra capului, să se mute efectiv în noile construcții.

„Vom continua acțiunile de ajutorare a celor șase familii cărora focul le-a distrus locuințele. Lucrăm, în prezent, la listele de cantități pentru a solicita materialele de construcții necesare reconstruirii  gospodăriilor oamenilor loviți de necaz”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea.

Incendiul devastator din satul Muscelușa, comuna buzoiană Siriu, a lăsat fără acoperiș deasupra capului șase familii, care locuiau în trei case.

Pentru lichidarea flăcărilor, care s-au întins pe o suprafață de peste 600 de metri pătrați, pompierii buzoieni au avut nevoie de 17 ore. Cel mai probabil, cauza nenorocirii este un scurtcircuit la instalația electrică a uneia dintre locuințe, care a dus la propagarea flăcărilor și la celelalte clădiri din jur.

„Pentru a evita astfel de situații recomandăm cetățenilor sa respecte regulile minime preventive, cum ar fi să nu suprasolicite sistemele electrice cu mijloace de încălzire, să nu le lase nesupravegheate, mai ales în prezența copiilor și să asigure la timp întreținerea coșurilor de fum”, a transmis biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.

Prin Hotărârea nr. 44 din 18 octombrie 2022, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit scoaterea de la rezervele de stat a 12 construcţii uşoare din elemente modulate,  pentru a fi puse la dispoziţia familiilor afectate de incendiul din satul Muşceluşa, comuna Siriu, judeţul Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite