Un avion Wizz Air a aterizat de urgență la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Otopeni, după ce ar fi lovit un stol de păsări
Un avion al companiei Wizz Air, care plecase vineri de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu destinația Londra, a revenit de urgență pe Otopeni la puțin timp după decolare, în urma unui incident provocat de un stol de păsări.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, echipajul aeronavei a solicitat revenirea, relatează Antena 3 CNN.
În urma apelului piloților, turnul de control a aprobat procedura de urgență, iar la sol au fost mobilizate echipaje ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Aeronava, care efectua cursa București - London Luton, a aterizat în siguranță, fără incidente suplimentare.
Primele informații indică faptul că nu au existat persoane rănite.
După revenirea la sol, avionul a intrat în verificări tehnice pentru a fi stabilit dacă impactul cu păsările a provocat avarii și dacă aeronava poate relua zborul în condiții de siguranță.
Autoritățile și reprezentanții companiei aeriene nu au comunicat deocamdată un bilanț oficial privind numărul pasagerilor aflați la bord.
Amintim că, în ianuarie, un avion al companiei germane Lufthansa a fost nevoit să aterizeze de urgență duminică, 4 ianuarie, la Budapesta, după ce a lovit un stol de păsări. Aeronava era programată să ajungă la Cluj-Napoca.
În septembrie, aeroportul din Vilnius a fost închis, iar NATO a mobilizat cel puțin un avion de vânătoare după ce radarele au indicat prezența unei posibile drone în spațiul aerian al Lituaniei. Centrul Național de Gestionare a Crizelor a anunțat ulterior că alerta a fost generată, de fapt, de un stol de păsări.




















































