Sergiu Nedelea - Somelierul care ne educă simţurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergiu şi-a cultivat pasiunea pentru vinuri trecând prin toate etapele necesare formării unui somelier. A început ca ospătar şi, pe parcursul celor 20 de ani de practică, hobby-ul său a devenit mai mult decât o profesie.

„Ce vin se potriveşte cu preparatele culinare pe care le serviţi la cină?“, „ce băutură este mai indicată înainte de a lua prânzul?“ sau „cât ar trebui aerisit un vin vechi înainte de a fi servit?“ sunt întrebări uşoare al căror răspuns trebuie să îl ştie orice somelier.

„Rolul unui somelier este să fie un fel de educator al simţurilor şi al gusturilor. El trebuie să sugereze şi să sfătuiască, nu doar să servească la masă“, explică Sergiu. Bărbatul şi-a început aventura în lumea vinurilor imediat după Revoluţie, lucrând ca ospătar la o cârciumă din Valea Călugărească.

Lucrând în restauraţie, a intrat în contact cu o mulţime de specialişti în vinuri şi cu maeştri bucătari. „Cu timpul, am început să înţeleg vinul şi mi-am dat seama că îmi pot construi o carieră din această pasiune“, spune somelierul.

„Vinul reprezintă cultură“
Sergiu explică şi ce înseamnă să înţelegi vinul. „În primul rând, trebuie să ştii ce înseamnă procesul de vinificare şi în ce constă. După aceea să îi înţelegi culoarea, să îi parcurgi gustul. O degustare este un adevărat ritual“, lămureşte specialistul.

În cadrul concursurilor şi al degustărilor la care a participat de-a lungul timpului a avut parte de tot felul de experienţe, unele plăcute, altele mai puţin plăcute. „Am vizitat crame din oraşe cu tradiţie în domeniul viticulturii, cum ar fi Bordeaux sau regiunea Toscana. Dar cel mai mult m-au impresionat culturile de viţă de vie din Slovacia“, povesteşte Sergiu.

Vorbeşte despre vin cu foarte multă pasiune şi consideră că acesta reprezintă cultură şi civilizaţie. În ceea ce priveşte vinul, el spune că de multe ori se comit nişte erori pe care oamenii neavizaţi le fac fără să-şi de seama. Spre exemplu, parveniţi care îşi permit să bea vinuri vechi, foarte scumpe şi de o calitate extraordinară, le mai «îndoaie» cu apă sau cu alte băuturi, călcând în picioare strădania vinificatorului care a adus acel vin la un anumit nivel.

Specialistul susţine, însă, că nu are nimic împotriva şpriţului, atunci când este făcut cum trebuie. „Dacă se foloseşte un vin adecvat, nu văd nimic în neregulă cu şpriţul. Doar că vreau să fac o precizare: întrebarea «sec sau cu apă?» este nepotrivită, deoarece «sec» denumeşte un vin cu o cantitate mică de zaharuri, nu vin «nestropit»“, explică Sergiu.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce fel de băuturi se consumă înainte de masă?
În general, noi începem greşit pentru că bem băuturi tari. Acestea amorţesc papilele gustative şi pierdem din calităţile preparatelor pe care le consumăm. Băuturile aperitiv sunt cele recomandate, spre exemplu vermutul sau chiar un vin uşor.

Cam cât timp ar trebui să dureze o cină?
Nu pot spune că o cină trebuie să dureze un anumit timp, dar o cină bună poate dura şi până la 3-4 ore.

Se pot amesteca diferite sortimente de vin la o singură masă?
Da, fără îndoială, dacă se consumă cu moderaţie. Se poate începe cu un vin alb, taninos, se poate servi un roze ca intermediar şi, pentru preparatul de bază, se poate servi un vin roşu.

Ce-i place?
„Cititul este una dintre pasiunile mele. Îmi place să fiu tot timpul informat, mai ales în domeniul meu şi îmi mai place să călătoresc“, spune Sergiu.

Ce nu-i place?
„Nu prea îmi plac oamenii care le ştiu pe toate şi cei care n-au răbdare să asculte“, mai spune somelierul.             

Născut: 14 martie 1965, Moreni (Dâmboviţa)
Studii: Este licenţiat al Facultăţii de Administraţie Publică din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (S.N.S.P.A.) din Bucureşti
Familie: Este căsătorit cu Maria

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite