Nicușor Dan: Planul Urbanistic General a intrat „în linie dreaptă“
0Primarul general, Nicuşor Dan, a anunțat pe Facebook că Planul Urbanistic General al Capitalei a intrat "în linie dreaptă".

"În următoarea perioadă vom solicita tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, precum primăriile de sector, ministere, INS, date la zi despre reţeaua de apă şi canalizare, telecomunicaţii, gaze, densitate populaţie etc. pentru elaborarea unui document care să reflecte realitatea din teren. De la începutul anului, când am semnat împreună cu rectorul şi prorectorul Universităţii de Arhitectură 'Ion Mincu' actul adiţional pentru realizarea PUG, săptămâna aceasta a avut deja loc o primă şedinţă de lucru foarte bună, la care au participat specialiştii Direcţiei de Urbanism şi reprezentanţi ai Universităţii de Arhitectură 'Ion Mincu'", a scris Nicuşor Dan.
El menţionează că fost stabilit modul de lucru şi etapele care trebuie parcurse pentru elaborarea următoarelor note de comandă. În maxim două luni va începe efectiv activitatea de proiectare, mai precizează Nicuşor Dan.
Primarul general transmite mulţumiri Universităţii de Arhitectură, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, precum şi instituţiilor care contribuie la finalizarea "cât mai rapidă" a PUG.