Foto Copaci prăbușiți, trafic blocat şi maşini avariate în București, după câteva ore de ploaie şi vânt puternic
Ploaia și vremea instabilă au început să creeze deja probleme în București, unde mai mulți copaci s-au prăbușit peste carosabil și autoturisme parcate, iar traficul a fost blocat temporar, până când pompierii au reuşit să elibereze strada.

Bucureștenii au avut parte luni, 2 noiembrie de probleme în trafic, după ce arbori doborâți de vijelie au blocat unele străzi și au avariat mai multe mașini.
Unul dintre incidente s-a produs în Sectorul 4, pe Bulevardul Metalurgiei, în apropierea intersecției cu Șoseaua Berceni.
În jurul orei 13:34, Brigada Rutieră a fost anunțată, printr-un apel la 112, că un copac s-a prăbușit pe partea carosabilă. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că arborele agățase și un cablu, iar în urma acestui incident a fost doborât și un stâlp de electricitate.

Situația a impus restricționarea circulației pe ambele sensuri ale Bulevardului Metalurgiei, pentru ca zona să poată fi securizată și echipele specializate să intervină în siguranță.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, au precizat reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Mașini avariate în Sectorul 6
Un alt incident a fost semnalat în Sectorul 6, pe strada Dezrobirii, unde mai mulți arbori s-au prăbușit pe carosabil. În cădere, aceștia au lovit și câteva autoturisme parcate pe marginea străzii, provocând avarii.

Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri minute bune, până când echipajele de pompieri au reușit să degajeze carosabilul și să înlăture arborii căzuți.





















































