Bărbat împușcat de un individ aflat sub control judiciar. Agresorul îl bănuiește că are o relație extraconjugală cu soția lui
0Un bărbat de 36 de ani a suferit o plagă prin împușcare, în regiunea antebrațului, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 4.
Polițiștii de la Direcția Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 26 Poliție au pus sâmbătă în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, în Municipiul București, într-un dosar penal de lovire sau alte violențe, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Acțiunea vine după ce pe 6 februarie, un bărbat de 36 de ani a sunat la poliție cu privire la faptul că ar fi suferit o plagă prin împușcare, în regiunea antebrațului, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 4.
”Din primele cercetări efectuate de către polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului, s-a stabilit că, în urma unor divergențe verbale cu un bărbat, privind o presupusă relație extraconjugală cu soția sa, acesta i-ar fi provocat o rană prin împușcare, prin folosirea unui pistol cu bile de cauciuc. Ulterior, bărbatul a fost transportat de către un echipaj de prim-ajutor la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate. De asemenea, din investigații s-a mai stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 47 de ani, se află sub măsura controlului judiciar. În vederea probării activității infracționale a bărbatului, la data de 9 februarie 2024, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificat și ridicat pistolul pe care acesta l-ar fi folosit la comiterea faptei”, potrivit Poliției Capitalei.
Totodată, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat, cu sprijinul polițiștilor Secției 19 și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.