Poșta Română a livrat o scrisoare după 76 de ani. Ce i-a scris un prizonier de război soției sale

0
Publicat:

O scrisoare către o femeie din Viscri a ajuns la destinație după 76 de ani. Din păcate, nici expeditorul și nici destinatarul nu mai trăiesc. Livrarea incredibilă a fost făcută după aproape 8 decenii de Poșta Română.

Scrisoarea a ajuns la destinație după 76 de ani FOTO Facebook Camelia Csiki
Scrisoarea a ajuns la destinație după 76 de ani FOTO Facebook Camelia Csiki

Scrisoarea fusese redactată de un prizonier de război, care îi trimisese rândurile soţiei sale, la o adresă din satul braşovean Viscri. Din păcate, aceasta nu a ajuns niciodată la cea căreia îi era destinată. Scrisoarea a ajuns într-un final la destinaţie, pe 4 iulie 2023, adusă de Poşta Română, la 76 de ani distanţă, anunță Observator News.

„După ce tu îmi scrisesei că (....) vrea să se mute la ține, aș vrea să știu cum este de fapt. Nu mai avem voie să mai luăm nimic. Am sperat la îmbunătățire. Acum dintr-o dată iar un pas înapoi. Niciun om nu este bine informat. Chiar azi a spus fermierul că ar trebui să vii aici și să o aduci și pe nepoata.

Acum vreau să îţi povestesc ceva de aici. În ultimele zile a fost o caniculă cum nu a mai fost de mult timp. În ultima săptămână am recoltat grâu și ovăz. Am eliberat în 4 zile 22 de acri. Doi bărbați încărcau, alții doi descărcau. Fermierul tânăr conducea tractorul. Prin asta închei scrisoarea. Vă urez sănătate. Al tău soț și al vostru fiu de pe frontul îndepărtat", sunt doar câteva dintre rândurile scrise. Din păcate, aceste gânduri nu au mai ajuns niciodată la femeia care locuia în satul Viscri. Ani de zile a așteptat o veste de la soțul său, plecat pe front, cu speranța că se vor revedea într-o bună zi. Nu s-a întâmplat însă acest lucru. Bărbatul nu s-a mai întors în România. Odată cu eliberarea sa, acesta a rămas în străinătate unde şi-a refăcut viaţa.

Despre femeia din Viscri, spun cunoscuții, nu l-a uitat niciodată pe soțul său şi nu s-a mai recăsătorit. 

Un plic trimis din București a ajuns la Mangalia după șase luni. Poșta l-a dus inițial în Mongolia

Poșta Română nu este însă la prima „performanță” de acest fel. Un plic ce conținea o carte a făcut șase luni de la București la Mangalia deoarece poșta l-a trimis mai întâi în Mongolia, adică la mii de kilometri distanță față de destinatar.

Deși distanța dintre București și Mangalia este de doar 260 de kilometri și se poate parcurge în câteva ore, poșta a reușit performanța de a duce un colet din capitală la malul mării în șase luni. Explicația acestui termen foarte lung este inscripționată chiar pe plic: coletul a ajuns, mai întâi, în Mongolia, adică la peste 5.700 de kilometri depărate de destinatar.

Coletul conținea volumul „Discurs despre economia politică” a lui Jean-Jacques Rousseau, în traducerea Veronicăi Lazăr. Chiar ea este cea care a trimis prin poștă cartea către o persoană din Mangalia.

Un volumaș din Rousseau, trimis de la București în iulie, ajuns de sfântul Crăciun. Trimis la Mangalia, interceptat în Mongolia. Așa se întâmplă în istoria ideilor. Ajung missent pe cine știe unde, și apoi ne mirăm”, spunea Veronica Lazăr pe contul său de Facebook.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite