Dan Air acuză că a pierdut la Aeroportul Brașov 2,6 milioane de euro. Reacția autorităților

0
Publicat:

Operatorul aerian Dan Air spune că a pierdut 2,6 milioane de euro din cauza programului redus al aeroportului de la Brașov. Autoritățile au decis să mărească programul de la 12 la 16 ore.

Aeroportul din Brașov va avea program prelungit FOTO Ioan Buciumar
Aeroportul din Brașov va avea program prelungit FOTO Ioan Buciumar

Compania aeriană Dan Air acuză Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG) și ROMATSA că a pierdut 2,6 milioane de euro până acum, din cauza programului redus al aeroportului de la Brașov. Operatorul aerian spune că programul de 12 ore, de la ora 7.00 la ora 19.00, nu este fezabil și va conduce la închiderea aeroportului.

Acest program redus restricționează operatorii aerieni în a-și putea desfășura activitatea corespunzător și în a garanta pasagerilor că vor ajunge la destinația lor finală. Din cauza acestui program de lucru limitat, DAN AIR cât și alți operatori aerieni s-au văzut nevoiți ca să aterizeze la alte aeroporturi deoarece aeroportul Brașov se închide conform programului de lucru. Aceste situații generează un disconfort foarte mare pasagerilor și generează pierderi semnificative operatorilor aerieni”, a transmis Dan Air.

Operatorul aerian acuză că încă de la început s-a pornit greșit în proiectul de la Brașov.

Aterizările și decolările sunt controlate de la distanță, iar compania spune că ar fi trebuit făcute de controlori de trafic aerian de la București, unde numărul acestora este mult mai mare, și nu de la Arad, de unde se face cu doar cinci persoane.

Pasageri mulți, program scurt

Dan Air mai spune că până și în aceste condiții prelungirea programului ține mai mult de organizare decât de angajarea de personal nou.

Reprezentanții companiei spun că nu înțeleg cum un aeroport cu un trafic mediu de 20 de persoane pe lună, cum este cel de la Arad, poate avea program non-stop, în timp ce unul care a avut încă din prima lună peste 10.000 de călători, are un program la jumătate.

Sosirea anotimpului rece ar crea probleme și mai mari la Brașov, unde vizibilitatea este redusă pe timp de iarnă din cauza specificului zonei. Astfel, deși există aparatură care ar permite aterizări și decolări în condiții mult mai dificile, acestea nu au fost omologate și programul va trebui redus și mai mult, în opinia Dan Air.

În aceste condiții, o investiție de 140 de milioane de euro - cât a costat Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav – riscă să fie pierdută din cauza lipsei de reacție a autorităților, au mai precizat reprezentanții Dan Air.

Discuții la București pentru prelungirea programului

Președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică Șerban, a fost luni, 25 septembrie 2023, la București, unde a purtat discuții cu conducerea ROMATSA. Liderul județean spune că, între discuțiile purtate, s-a numărat și cea legată de programul aeroportului de la Brașov.

S-a convenit necesitatea ca în perioada imediat următoare conducerea executivă a RA AIBG să înainteze la ROMATSA o solicitare de extindere a programului de funcţionare, bazată pe o documentaţie care să ţină cont atât de datele economice reieşite din primele trei luni de activitate aeroportuară, cât şi de rezultatele consultării companiilor aeriene pe tema orarului actual, 7.00-19.00, şi a interesului lor imediat sau de perspectivă în ceea ce priveşte stabilirea unei baze de operare la Braşov”, a transmis președintele Consiliului Județean Brașov.

Concret, s-a stabilit ca programul să fie mărit de la 12 la 16 ore, însă trebuie să se țină seama și de limitările bugetare ale AIBG. O nouă întâlnire de lucru, în acelaşi format, este programată la ROMATSA în prima parte a lunii octombrie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite