Ceremonie la Crucea Caraiman, la 95 de ani de când a fost construită. Cine a avut ideea realizării ei
0La 95 de ani de la amplasarea Crucii Eroilor Neamului pe vârful Caraiman, vânătorii de munte organizează festivități de cinstire a eroilor căzuți în Primul Război Mondial
La 95 de ani de la inaugurarea Crucii eroilor de pe vârful Caraiman, din Bucegi, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, prin Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, organizează un ceremonial militar și religios de omagiere a eroilor neamului românesc. Festivitățile vor avea loc chiar la Crucea Caraiman, duminică, 17 septembrie, de la ora 11:30.
„Pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, precum și pentru a aduce cuvenita cinstire eroilor ce s-au jertfit pentru unitatea tuturor românilor, în perioada 2016-2021, Ministerul Apărării Naționale a implementat proiectul „Restaurarea, reabilitarea, conservarea și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial”. Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfăşurat pe parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: o lună în anul 2018, cinci luni în anul 2019 (iulie - noiembrie) și cinci luni în anul 2020 (iulie - noiembrie)”, a declarat Alexandra Ciolpan, purtător de cuvânt Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.
Concomitent cu lucrările de reabilitare, Ministerul Apărării Naționale a asumat un set ambițios de măsuri de promovare și informare cu privire la simbolistica, semnificația și istoria Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial. În plus, tot acum se împlinesc și 10 ani de la intrarea monumentului în Cartea Recordurilor.
Crucea de pe vârful Caraiman din Munții Bucegi are o înălțime de 39,3 metri și a fost construită în perioada 1924-1928, la altitudinea de 2.291 de metri. Ea a fost ridicată pentru cinstirea memoriei celor 30.000 de soldați români căzuți pe Valea Prahovei în timpul Primului Război Mondial.
În anul 2013, ea a fost recunoscută de Cartea Recordurilor drept cea mai înaltă cruce din lume situată pe un vârf montan. Chiar dacă au existat zvonuri că ar fi fost ridicată la cererea reginei Maria, crucea a fost construită la inițiativa comunității locale din Bușteni, din oțel rămas după bombardamentele din război și reciclat la Uzinele Reșița.