„Afacere” rentabilă până la întâlnirea cu polițiștii: plimbatul deșeurilor prin centrul Brașovului

0
Publicat:

Un brașovean întreprinzător îi scăpa pe patronii din centurl orașului de moloz. Numai că acesta îl ducea la doar câteva sute de metri și scăpa de el, până a fost prins de polițiștii locali

Un brașovean care plimba deșeurile prin centrul orașului a fost amendat FOTO Poliția Locală Brașov
Un brașovean care plimba deșeurile prin centrul orașului a fost amendat FOTO Poliția Locală Brașov

Afacerea ideală părea să o fi descoperit un brașovean care nu dispunea de mijloacele necesare înființării unei firme care să-l ajute să obțină o situație financiară mai solidă. Omul dispunea doar de un cărucior tras de mână și de dorința de a munci și a face un ban mai mult sau mai puțin cinstit.

Poliția Locală Brașov a dovedit că era vorba de un ban mai puțin cinstit, însă până să se ajungă aici, brașoveanul a făcut ceva bani. El a luat legătura cu un patron din Centrul Istoric al orașului care avea nevoie să scape de molozul rezultat în urma lucrărilor pe care le efectuase la spațiul în care își desfășoară activitatea.

Contra sumei de 400 de lei, bărbatul l-a scăpat pe patron de deșeurile pentru care ar fi plătit considerabil mai mult dacă ar fi ales să apeleze la firma de salubritate. Apoi, în zonă au apărut alți patroni care au efectuat lucrări și omul cu căruciorul le-a fost recomandat de către primul om de afaceri.

Așa, brașoveanul făcea curățenie în Centrul Istoric, numai că polițiștii locali au dovedit că lucrurile nu stăteau chiar așa. Bărbatul lua sacii cu moloz din locul stabilit cu cel care îi propunea afacerea și îi ducea cu căruciorul câteva sute de metri, după care îi abandona tot în Centrul Istoric.

Polițiștii locali au primit un apel în care erau informați despre activitatea bărbatului de locuitorii din zona centrală care l-au surprins în timp ce deșerta molozul în aproopierea locuinței loc. Polițiștii locali s-au deplasat imediat la fața locului și au reușit să-l surprindă pe bărbat în flagrant.

În cursul zilei de vineri, 19 ianuarie, conform informaţiilor transmise de Biroul Protecţia Mediului şi Activităţi Comerciale, poliţişti locali aflaţi în teren au realizat mai multe planşe foto, în care au surprins un cetăţean care era în vizorul structurii pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare în domeniul protecţiei mediului. Respectivul cetăţean, în vârstă de 41 de ani, se oferea să ridice şi să transporte de la diferite persoane, din diverse cartiere ale municipiului Braşov, contra cost, deşeuri rezultate din executarea de lucrări de construcţii, mobilier vechi, etc”, a transmis Poliţia Locală Brașov.

Astfel, „întreprinzătorul” a fost surprins abandonând 10 saci cu moloz pe str. Politehnicii şi apoi încă 10 saci cu moloz pe str. Piaţa Teatrului. Deşeurile fuseseră ridicate de la un restaurant situat pe strada Michael Weiss, administratorul societăţii comerciale plătindu-i suma de 400 lei pentru „serviciile” ilegale de ridicare şi transport.

A fost sancţionat, conform prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu amendă în valoare de 30.000 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea căruciorului utilizat pentru transportarea deşeurilor”, arată Poliţia Locală Brașov.

Patronul firmei care a scăpat în acest mod de deșeuri a primit și el o amendă de 1.600 de lei.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite