Un primar dă în judecată transportatorii fiindcă i-au stricat drumurile abia refăcute. „Au crăpat și pereții caselor!”
0Primarul comunei Stăuceni, din județul Botoșani, dă în judecată toate firmele de transport marfă și materiale de construcții, acuzându-le că i-au distrus drumurile comunale proaspăt reabilitate. Edilul a luat deja legătura cu o firmă de avocatură și susține că are toate dovezile necesare.
Aflată la câțiva kilometri de municipiul Botoșani, comuna Stăuceni se întinde, în mare parte, de-a lungul drumului național care leagă Botoșaniul de orașul Ștefănești, unde se află vama de la Stânca-Costești, cu Republica Moldova.
În ultimii trei ani, autoritățile locale din Stăuceni au asfaltat integral drumurile comunale. De atunci, edilii se plâng că firmele care transportă mărfuri sau materiale de construcție cu mașini de mare tonaj aleg să circule pe aceste drumuri proaspăt asfaltate și le distrug. Ba chiar, pe unul dintre drumuri, comuna Stăuceni a pierdut și garanția, din cauza nerespectării limitei de tonaj.
Un drum se reabilitează, altele două se strică
Autoritățile locale spun că toți acești transportatori au preferat drumurile comunale, asfaltate, din Stăuceni, pentru a evita gropile și alunecările grave de teren de pe drumul național Botoșani-Stefănești. Lucrurile s-au complicat și mai mult după ce drumul național a intrat în reabilitare, anul trecut. Au apărut restrictiții de trafic, iar camioanele de mare tonaj au circulat doar pe drumurile comunale, provocând mari stricăciuni. Și asta în condițiile în care drumurile comunale au fost proiectate doar pentru o greutate de până la 7,5 tone. Zilnic, trec camioane cu marfă de peste 10 tone, plus basculante și alte autocamioane pline cu materiale de construcție pentru reabilitarea drumului național.
„Este dezastru. Scrie clar acolo, la marginea drumului, că limita de tonaj este de 7.5 tone. Iar ei vin cu tonaje mult mai mari. Sunt autocamioane cu marfă, cu materiale de construcție. Zilnic, trec pe drumurile acestea care nu suportă acest tonaj. Le fac praf”, spune primarul din Stăuceni, Cozmin Epuraș.
Este vorba despre drumurile comunale DC 30 și DC 30 A, la care, în nici doi ani, a început să apară uzura asfaltului. Primarul spune că la unul dintre drumuri a pierdut și garanția din această cauză. „Pe unul dintre drumuri, asfaltat în 2020, am pierdut deja garanția. Constructorul a filmat mașinile de mare tonaj care trec pe acolo și ne-a anunțat că nu mai oferă garanția în aceste condiții. Aveam garanție până în vara lui 2023”, adaugă edilul.
„Crapă pereții caselor”
Numai pe drumul comunal DC 30, edilii din Stăuceni spun că s-au cheltuit din fonduri europene peste 1.5 milioane de euro, bani aruncați pe apa sâmbetei în condițiile în care drumurile sunt stricate de mașinile de mare tonaj. În plus, casele de la marginea drumului sunt la rândul lor afectate.
„Sunt destule rute alternative, pe la Săveni, prin Dângeni. Dar scurtează pe aici și ne distrug drumurile și casele”, spune primarul.
„Îi dăm în judecată”
Primarul din Stăuceni spune că a anunțat și Prefectura, și Poliția Rutieră, iar în plus, a contactat o casă de avocatură pentru a da în judecată firmele care distrug drumul. Spune că a adunat probe prin sistemul de supraveghere al comunei.
„Avem toate dovezile prin camerele de luat vederi ale comunei, le-am strâns pentru dosar. Am luat legătura cu avocații. Va fi calculat și prejudiciul și îi acționăm în instanță. Am vorbit și cu prefectul, și cu reprezentații Poliției Rutiere. Nu se mai poate așa”, conchide primarul.