Director de Seminar Teologic ucis de COVID-19. Posibil focar între preoţi la Dorohoi
0Unul dintre cei mai apreciaţi preoţi botoşăneni,Constantin Muha, a murit astăzi din cauza COVID-19. Acesta era director al Seminarului Teologic Dorohoi. De altfel la seminar este un adevărat focar în rândul preoţilor, încă trei feţe bisericeşti îmbolnăvindu-se.
Joi, 15 octombrie, a decedat din cauza COVID-19, unul dintre cei mai apreciaţi preoţi botoşăneni. Este vorba despre preotul Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic din municipiul Dorohoi. De altfel, se vorbeşte despre un adevărat focar la seminar după ce încă doi preoţi, o preoteasă şi o educatoare s-au infectat cu SARS COV-2.
COVID-19 ascuns după o bronşită
Directorul Seminarului Teologic din Dorohoi, preotul Constantin Muha, avea 52 de ani şi suferea de bronşită cronică. Simptomele specifice de COVID-19, au coincis în acest caz cu cele de bronşită iar preotul s-a tratat acasă crezând că este vorba de aceeaşi boală cronică de care suferea de ani de zile şi revenea mai ales toamna, odată cu răcirea vremii. Lucrurile s-au complicat însă, miercuri, iar preotul a apelat imediat la ajutorul medicilor. A fost transportat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Acolo a decedat astăzi dimineaţă. La Seminarul Teologic din Dorohoi au mai fost depistaţi pozitiv la SARS COV-2 încă doi preoţi, şi două educatoare, dintre care una este preoteasă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Două noi focare de COVID-19, confirmate în Maramureş. Zece angajaţi infectaţi, la instituţii publice
Salt îngrijorător al numărului de îmbolnăviri cu coronavirus, în Buzău