Confesiunile unui instructor auto de la Botoşani: „Bă, hai cu mine, că aranjez să treci examenul. Dă-mi 100 de euro”

0
0

Un instructor auto susţine că în judeţul Botoşani există intermediari care cer şpagă în schimbul traficului de influenţă. Cu alte cuvinte, botoşăneanul care vrea permis de conducere vorbeşte cu intermediarul, îi dă bani, iar acesta apelează la relaţiile pe care le are pentru ca examinatul să obţină permisul de conducere.

Un instructor auto din Dorohoi, Ion Domonco, a ţinut să tragă un semnal de alarmă, marţi dimineaţă,  la o întâlnire cu prefectul judeţului Costică Macaleţi. 

Acesta susţine că are informaţii sigure privind existenţa unor intermediari care cer şpagă botoşănenilor în schimbul permisului auto. Intermediarul primeşte mită de la cursanţi, în schimbul folosirii relaţiilor pe care le are, pentru ca examinatul să obţină fără probleme permisul de conducere. 

”Sunt persoane intermediare care spun: bă, hai la mine că aranjez. Dă-mi 100 de euro. Dă-mi 100 de euro că eu îţi aranjez. Şi de multe ori cursantul îi dă 100 de euro”, a precizat Ion Domonco. 

Mai grav, instructorul dorohoian spune că de fapt cursantul este tras pe sfoară. Dă mită, dar dă degeaba. Mulţi intermediari, de fapt nu au nicio relaţie şi merg la noroc. Dacă examinatul ia permisul, îi spune că l-a obţinut fiindcă el, intermediarul, ar fi intervenit pentru el. Domonco a refuzat să ofere alte informaţii privind identitatea acestor intermediari . Instructorul auto de la Dorohoi a cerut în această privinţă sprijinul Poliţiei şi al Prefecturii.

citiţi şi:

Flagrant la Olteniţa. Un poliţist a refuzat o şpagă de 300 de euro la examenul pentru permisul auto

La Edineţ, un examen auto luat cu brio costă 400 de euro

Botoşani


Ultimele știri
Cele mai citite