Ca la noi la nimeni! Deşi este ilegal, aleşii locali au hotărât în plină campanie electorală să plătească din bugetul local facturile la utilităţi, nevoiaşilor Botoşaniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii au votat o hotărâre chiar dacă ştiau că este ilegală FOTO Adevărul
Consilierii au votat o hotărâre chiar dacă ştiau că este ilegală FOTO Adevărul

Încă de săptămâna trecută consilierii locali au convocat o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, în care să propună plata din bugetul local al facturilor la utilităţi pentru nevoiaşi. Deşi juriştii le-au spus că acest lucru este ilegal, aleşii botoşănenilor au dat legea deoparte şi au votat aşa cum au vrut. Cu alte cuvinte Primăria va plăti facturile la săracii oraşului.

Încă de la începutul săptămânii consilierii locali PDL şi PNL ai municipiului Botoşani au decis convocarea unei şedinţe extraordinare astăzi de la orele 9:00. 

Şedinţa a fost convocată pentru a se vota un proiect de hotărâre prin care nevoiaşilor Botoşaniului să le fie plătite facturile la apă, canalizare şi salubrizare din bugetul local de către Primărie. Tot pe ordinea de zi a fost introdusă şi iniţiativa primarului Portariuc de a scăpa pe botoşăneni de plata căldurii pe casa scării şi în general în spaţiile comune ale blocurilor. 

Juriştii Primăriei susţin însă că cele două proiecte, care seamănă clar a pomană electorală, sunt ilegale. Secretarul Primăriei, Ioan Apostol spune că nu există lege în România care să permite plata facturilor la utilităţi din bugetul local. Deşi consilierii au fost anunţaţi chiar şi astăzi la începerea şedinţei, de ilegalitatea acestor hotărâri, aleşilor municipali nu le-a păsat. 

S-au făcut că uită de lege şi au miluit în plină campanie electorală pe săracii Botoşaniului cu plata utilităţilor şi a căldurii în condominiu. Culmea, în proiect nu se precizează câţi oameni beneficiază de aceste ajutoare, în ce condiţii, cuantumul ajutorului şi mai ales pe ce perioadă. Au votat pentru această hotărâre 15 consilieri din 20 prezenţi, adică aleşii municipali de la PNL,PDL şi PSD. 

Au votat împotrivă doar trei consilieri: Cătălin Alexa, Paul Onişa şi Gheorghe Ursuleanu. Totodată s-au abţinut Corneliu Furtună şi Sorin Apostoliu. Juriştii spun că astăzi s-a votat doar de dragul de a se vota, fiindcă hotărârea este ilegală. Prefectura va da însă verdictul asupra legalităţii acestor hotărâri.

citiţi şi:

 PSD acuzat că deja încearcă să coacă pomana electorală pe bani publici la Botoşani

Ca să vadă mai bine unde pun ştampila pesediştii gălăţeni se îngrijesc de acuitatea vizuală a electoratului

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite