Şeful de la Controlul Traficului Rutier Bistriţa-Năsăud, Ioan Radu Dohotar, cercetat pentru abuz în serviciu
0
Inspectorul coordonator al Biroului judeţean Bistriţa-Năsăud a Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, Ioan Radu Dohotar este cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată cu obţinerea de foloase necuvenite şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
„În cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 2012-2014, suspectul Pop Rareş Vasile (n.r. şeful inspectoratului teritorial) împreună sau prin intermediul persoanelor având funcţii de conducere în cadrul birourilor judeţene, cum este situaţia suspecţilor Dohotar Ioan Radu şi Crişan Claudiu Vasile, au desfăşurat activităţi repetate de influenţare a activităţii inspectorilor aflaţi în trafic, în vederea efectuării controlului rutier”, se arată într-un comunicat remis de DNA.
Practic, Ioan Radu Dohotar şi ceilalţi suspecţi solicitau neluara măsurilor legale pentru sacţionarea utilizatorilor mijloacelor rutiere pentru a proteja unele societăţi aflate în sfera de interes a inspectorilor judeţeni. De asemenea, aceştia anunţau societăţile comerciale despre controalele ce urmau să fie făcute.
„Prin aceste acţiuni, inspectorul şef teritorial Pop Rareş Vasile şi inspectorii coordonatori judeţeni Dohotar Ioan Radu şi Crişan Claudiu Vasile au urmărit obţinerea de foloase pentru operatorii economici ce activează în domeniul transportului rutier, constând în eludarea activităţii de control efectuată de inspectorii de specialitate, respectiv evitarea aplicării sancţiunilor pecuniare şi a măsurilor complementare”, se mai arată în comunicat.
Alături de bistriţeanul Ioan Radu Dohotar, mai sunt cercetaţi şi şeful serviciului teritorial Cluj, Rareş Vasile Pop şi Claudiu Vasile Crişan, inspector coordonator al Biroului judeţean Cluj. Dacă Rareş Vasile Pop şi Claudiu Vasile Crişan au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt propuşi pentru arestare preventivă, Ioan Radu Dohotar este cercetat în libertate.
Vă mai recomandăm:
Baronii din Bistriţa-Năsăud „urmăriţi” de lege
Un inginer silvic cercetat penal s-a spânzurat, îngrozit de faptul că urma să ajungă la închisoare