SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Fostul ministru, Decebal Traian Remeş are o vilă de peste 500.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A stat o perioadă destul de lungă în închisoare, a avut averea sub sechestru, dar totuşi Decebal Traian Remeş este unul din băimărlenii care are o privelişte de invidiat dimineaţa când iese la balconul casei sale. Fostul ministru a reuşit în urmă cu câţiva ani să-şi ridice o casă, la care mulţi dintre noi doar visăm. Deşi nu se cunoaşte valoare a exactă a imobilului, experţii spun că depăşeşte cu uşurinţă suma de 500 de mii de euro.

Fostul ministru a rămas şi astăzi una dintre cele mai înstărite persoane din judeţul Maramureş. Dacă ar fi să ne luăm strict după casa în care locuieşte acesta, probabil peste 80% din maramureşeni nu şi-ar permite să plătească nici măcar facturilşe şi asigurarea pentru un astfel de palat. 
 

Vila sa de pe strada Castanilor a fost ridicată în anul 2003. Are o suprafaţă totală de 893 de metri pătraţi şi o suprafaţă utilă de 554 de metri pătraţi. Valoarea de impozitare a acesteia depăşeşte suma de 1.500.000 de lei, iar potrivit specialiştilor aceasta valorează mult peste 500.000 de euro. „Nu putem spune cu exactitate cât ar costa dacă dânsul ar scoate-o la vânzare. Dar din ce am văzut sunt convins că depăşeşte această sumă cu uşurinţă. Având în vedere suprafaţa ei, locul unde este amplasată, faptul că are patru nivele şi sunt convins că dispune de o serie întreagă de dotări, mi-e şi frică să zic o valoare să nu greşesc“, a spus un agent imobiliar. 

image


Pentru ridicarea casei de pe deal, au fost nevoie de aproximativ doi ani de muncă. Lucrearea s-a desfăşurat rapid, iar în câţiva ani familia Remeş s-a mutat într-un adin cele mai frumoase zone ale oraşului. De la geamul dormitoarelor se vede o panoramă spre oraş. Potrivit unor declaraţii făcut în urmă cu câţiva ani, casa fostului ministru dispune chiar de un adăpost antiatomic. Este o construcţie tip buncăr, fundaţia fiind construită în forma unui fagure de albine, pentru prevenirea prăbuşirii casei în cazul unei alunecări de teren. Casa are patru nivele şi din informaţiile oferite de nişte apropiaţi ai lui Remeş are peste 10 dormitoare.  


Pentru decorarea casei s-au folosit materiale de cea mai bună calitate, un exemplu fiind că draperiile de la geamuri au costat aprosimativ 30.000 de euro. Acestea au fost aduse pe comandă specială din Paris, uşile şi geamurile termopan au venit deasemenea pe comandă fiind aduse cu trei tiruri, iar întreaga zonă este împânzită de camere video. 


De precizat ar fi că imobilul fostului ministru este uşor vizibil practic din orice punct al municipiului Baia Mare. Este cea mai imponătoare clădire de pe deal şi nu există băimărean care să nu cunoască casa lui Remeş. 

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Cum au reuşit aleşii să-şi facă „fortăreţe“ pe câte două străzi şi zeci de hectare din banii noştri

FOTO SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate casele baronilor din România. Citadela baronului-chiriaş Radu Mazăre, din staţiunea Mamaia

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite