FOTO SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate casele baronilor din România. Citadela baronului-chiriaş Radu Mazăre, din staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre, primarul Constanţei (PSD), locuieşte într-o vilă impresionantă, ridicată pe malul lacului Siutghiol, pe un teren în suprafaţă de 4.400 de metri pătraţi. Casa are ieşire spre lac, pentru ca edilul să poată ţine un iaht, pentru agrement.

Radu Mazăre a declarat că stă cu chirie în vila mediteraneană, plătind 2.000 de euro lunar către firma Nisipuri SA, în care acţionar este şi mama sa, Gabriela Victoria Mazăre.

De altfel, în trecut Radu Mazăre a deţinut acţiuni la această firmă. Edilul Constanţei are un contract de închiriere pentru un dormitor de 700 de metri pătraţi, accesul la baie şi la bucătăria vilei de pe malul lacului.

În curtea largă, a fost amenajat un garaj cu pereţi transparenţi, în care sunt aliniate mai multe bijuterii automobilistice ale primarului. Parterul casei este un spaţiu deschis, cu pereţi de sticlă, mobilat minimalist, în culori crem-venghe-roşu.

Pe acelaşi domeniu, primarul şi-a amenajat o grădină cu vegetaţie luxuriantă, de unde se zăreşte un hamac. Conform declaraţiei de avere, Mazăre deţine 17.244,27 de metri pătraţi de teren în Madagascar şi 60 metri pătraţi în România.

Primarul are şi peste 287.000 de euro cash, dar şi acţiuni la mai multe firme. Mai deţine un apartament în Bucureşti şi o şalupă, iar în calitate de primar a avut, anul trecut, un venit de 33.909 lei.

Vă mai recomandăm:

Percheziţii la locuinţa lui Radu Mazăre şi la Primăria Constanţa. Mazăre: „Eu sunt în Bucureşti, plec spre casă“. Ponta: „Radu Mazăre rezistă“

Dosar nou la DNA pentru Radu Mazăre. Primarul Constanţei este cercetat pentru construirea cartierului Henri Coandă

Radu Mazăre, despre ridicarea lui Nicuşor Constantinescu: „E bolnav de cancer. Vor să-l distrugă psihic! Puteau să acţioneze şi altfel“

Radu Mazăre: „Nicuşor Constantinescu este în fază terminală. Dacă nu face operaţia, mai are câteva luni de trăit“

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite