FOTO Capra sau Dansul Moşilor. Tradiţiile Maramureşului, duse mai departe de copii
0Emoţii, trăiri cum numai un copil le poate avea la vârsta când nu este năpădit de griji, zâmbete şi speranţa că vei da tot ce vei avea mai bun în tine ştiind că în sala unde vei avea de colindat sau de jucat se află mama sau tata care te privesc cu ochiul critic specific oricărui părinte. La fel ca şi tine, şi părinţii au emoţii pentru feciorul sau fata lor şi speră ca totul să iasă bine.
Şi-au pregătit telefonul, aparatul foto sau tableta pentru filmarea de a doua zi. Au pus toate aceste mijloace moderne cu o seară înainte la încărcat, pentru ca nu cumva telefonul sau aparatul foto să rămână în momentul cheie fără baterie. A sosit momentul urcării pe scenă. Emoţii cât casa, griji să nu uiţi versurile colindeisau să te bâlbâi... Grupul din care faci şi tu parte a fost anunţat de prezentator, care a făcut o prezentare ca la carte care oarecum te îmbărbătează şi te încurajează.
Toate aceste emoţii au fost trăite de zecile de copii care au urcat pe scena Casei Armatei din Baia Mare în cadrul unei noi ediţii a festivalului de obiceiuri şi tradiţii de Crăciun, un festival care a adunat laolată şase ansambluri din trei judeţe, respectiv Mureş, Cluj Napoca şi Maramureş. Copiii au dat ce au avut ei mai bun, deşi emoţiile s-au văzut. Nu au lipsit aplauzele pentru încurajare, astfel încât totul să iasă bine.
Pe scenă au fost prezentate obiceiuri precum Capra sau Dansul Moşilor, acesta din urmă fiind un obicei foarte vechi din Maramureşul Istoric care reprezintă pe cei care reuşesc să alunge spiritele rele şi în noul an să intre în casa gospodarului doar spiritele bune.
Repetiţiile pentru acest gen de evenimente încep cu câteva săptămâni înainte de festival, totul fiind pregătit în cele mai mici detalii. La final rezultatul este însă pe măsură. Şi tot la final toţi copiii au primit câte un măr roşu şi un colăcuţ sănătos pe care l-au savurat din plin.
Mai trebuie spus că evenimentul a fost organizat de Asociaţia Tradiţii Maramureşene, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Maramureş.
Citeste si: Tradiţii şi obiceiuri păgâne de Crăciun, în Maramureş
Începe Postul Crăciunului. 40 de zile de tradiţii, superstiţii şi interdicţii