Dosarul „Pesta porcină“ în Maramureş. Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a adus virusul în judeţ

0
0

Un bărbat de 49 de ani din localitatea maramureşeană Onceşti a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de răspândire a bolilor la animale şi plante. Dosarul penal a fost finalizat de către poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Maramureş, bărbatul urmând a fi cercetat de către magistraţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.

La finele lunii octombrie a anului 2018 în judeţul Maramureş a fost depistat primul caz de pestă porcină. Un bărbat a dus virusul în judeţ după ce ar fi cumpărat purceii din Satu Mare şi Sălaj, două judeţe unde erau deja semnalate focare de pestă porcină africană. Animalele ar fi trebuit să ajungă în Târgul din Onceşti, doar că nu s-a mai întâmplat acest lucru deoarece poliţiştii au intrat pe fir şi i-au întocmit dosar penal bărbatului de 49. La 6 luni de la comiterea faptei, bărbatul a fost trimis în judecată pentru că nu ar fi respectat măsurile privitoare la prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane.

„A achiziţionat, transportat şi comercializat porci vii pe raza judeţului Maramureş, fapt interzis de normele sanitar veterinare aflate la acea dată în vigoare, iar acţiunile acestuia au avut ca urmare răspândirea virusului pestei porcine africane la mai multe gospodării. În aceeaşi cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale, asupra autovehiculului folosit la comiterea infracţiunii”, au arătat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş.

Citeşte şi

Petiţie online prin care se cere retragerea titlului de Ambasador al Maramureşului oferit lui Liviu Dragnea: „Hoţule! Nu eşti ambasadorul meu!“

Rezultatele finale la referendum în judeţul Maramureş: aproximativ 130.000 de maramureşeni au răspuns „DA“

Mai multe - Baia Mare

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite