De ce eu? Povestea procurorului care caută adevărul într-o Românie coruptă, la Teatrul Municipal
0Teatrul Municipal Baia Mare va fi locul unde băimărenii de toate vârstele sunt aşteptaţi în data de 18 aprilie la cele două proiecţii speciale ale filmului inspirat de cazul Panait, De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Filmul a fost déjà văzut de peste 50.000 de spectatori în cinematografele din România, iar pentru câteva ore maramureşenii vor putea vedea povestea unui procuror care vrea dreptate într-o Românie coruptă.
Filmul are la bază destinul tragic al procurorului Cristian Panait, de la a cărui dispariţie s-au împlinit 13 ani. Cele două proiecţii vor începe de la 17.00, respectiv 19.30. La proiecţia de seară, spectatorii vor avea ocazia să discute despre cazul controversat care a inspirat scenariul şi despre provocările din timpul producţiei cu regizorul Tudor Giurgiu şi actorii Emilian Oprea şi Alin Florea.
Preţul unui bilet va fi de 10 lei. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin şi a câştigat recent, la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Sofia, Premiul Uniunii Criticilor de Film din Bulgaria pentru cel mai bun film din Balkan Competition.
Filmul are la bază cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis pe 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror şi a presiunilor exercitate asupra sa.
“Cristian este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals şi sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate”, au arătat producătorii filmului.
Personajul inspirat de Panait este jucat de Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, distribuţia fiind întregită de Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras şi Virgil Ogăşanu.
Nicolae Bănicioiu: „România riscă să rămână fără medici specialişti dacă nu se iau măsuri imediate!”