Șofer beat, surprins circulând cu 138 km/h în Bacău. A refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

0
Publicat:

Un bărbat de 42 de ani s-a urcat băut la volan și a fost surprins de radar cu o viteză de infarct în centrul Bacăului. A refuzat să oprească mașina la somațiile polițiștilor, fiind urmărit și imobilizat într-o parcare.

Șoferul a fost prins și imobilizat de polițiști într-o parcare FOTO arhivă Adevărul
Șoferul a fost prins și imobilizat de polițiști într-o parcare FOTO arhivă Adevărul

Pe 29 septembrie a.c., în jurul orei 00,45, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău a depistat în flagrant un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti din municipiu cu viteza de 138km/h, abatere stabilită şi înregistrată cu aparatul radar, montat pe autospeciala de poliţie.

„În momentul punerii în funcţiune a semnalelor luminoase şi acustice ale autospecialei de poliţie, bărbatul nu s-a conformat acestora, continuându-şi deplasarea către Calea Republicii, Strada Narciselor și oprindu-se pe Strada Bucegi, în parcarea din dreptul unui imobil, unde a fost imobilizat”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Observat de polițiști în trafic

Un incident similar a avut loc și în județul Galați. Un șofer a fost transportat la spital cu elicopterul, fiind împușcat de polițiști, pe un câmp din județul Galați. El era urmărit și a refuzat să se supună somației. Nu avea permis și era drogat.

Incidentul a avut loc joi, 29 septembrie, în jurul orei 10,30, în localitatea Valea Mărului, din județul Galați. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au observat în trafic pe DJ 251, circulând din direcția municipiului Tecuci către localitatea Valea Mărului, un autoturism la volanul căruia au recunoscut un bărbat despre care știau că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

A refuzat să se supună somației 

Ca urmare, au făcut semnal de oprire autoturismului, dar bărbatul aflat la volan nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care polițiștii au plecat în urmărirea acestuia. După câțiva kilometri, bărbatul a abandonat mașina la o stație peco și împreună cu o altă persoană din autoturism au fugit pe câmp, în direcții diferite.

Polițiștii au continuat urmărirea conducătorului auto pe jos, aproximativ un kilometru, l-au somat să se oprească, executând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, după care au tras în direcția lui, rănindu-l la picioare.

La fața locului, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba despre un bărbat, de 26 de ani, din municipiul Tecuci.

Șoferul era drogat și fără permis

Polițiștii l-au testat atât alcoolscopic, cât și pentru consumul de substanțe interzise, în acest din urmă caz rezultatul fiind pozitiv pentru canabis.

„Cel în cauză avea permisul reținut, fiind cercetat într-un alt dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital, iar polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite