Medic ortoped rănit într-un accident rutier. Se afla pe motocicletă cu soția lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic din Arad, pasionat de motociclete, a fost rănit alături de soția sa în urma unui accident rutier grav care a avut loc, duminică 22 octombrie, în localitatea Zimnadu Nou.

Medicul era pasionat de motoare FOTO arhivă personală
Medicul era pasionat de motoare FOTO arhivă personală

În acesta au fost implicate un autoturism şi o motocicletă. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă în urma coliziunii au rezultat două victime, ambele conştiente şi neîncarcerate, un bărbat în de  52 ani cu fractură claviculă și o femeie în vârstă de 37 ani cu traumatism bazin. Ambii au fost transportați la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalulu Clinic Judeţean de Urgenţe Arad.

Fostul jurnalist Horia Iacob, un împătimit al motocicletelor, a postat pe pagina lui de Facebook următorul mesaj:

Atentie! Șirul accidentelor moto nefaste, continuă de această dată cu prietenul și colegul nostru dr. Lehel Pal și soția acestuia Pal Oana care au fost accidentați grav de un autovehicul. Doctor Lehel Pal, care a reparat de-a lungul anilor mulți motocicliști arădeni și soția Oana, au acum nevoie de susținerea noastră!”.

Dr. Lehel Pal este medic primar la Spitalul Judeţean, specialist în ortopedie-traumatologie.

Cei doi se află în momentul de față sub supraveghere medicală și sunt internați pe secția Chirurgie.

Un tânăr mort

În urmă  cu o săptămână un tânăr motociclist din Arad, student în vârstă de 22 de ani, a sfârșit singur, în toiul nopții, pe șosea. Timotei Teuca din Arad a suferit un accident rutier în noaptea de 13/14 octombrie 2023, fiind găsit mort a doua zi, într-o curbă din Ineu.

Timotei jpg

Timotei era mereu cu zâmbetul pe buze FOTO Facebook Timotei Teuca

Timotei a fost găsit sâmbătă, 14 octombrie 2023, mort în jurul orei 10.00, de un echipaj de poliție, care a solicitat ambulanța. Când a ajuns echipajul medical, băiatul era decedat, paramedicii constatând că avea instalate semnele de „rigor mortis” (rigiditate morbidă, postmortem).

Din informațiile primite de la IPJ, Timotei Teuca, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un indicator de semnalizare.

În dimineața zilei de 14 octombrie, în jurul orei 10,00, o patrulă de ordine publică aflată în serviciu de patrulare a găsit, într-o curbă de pe D.N. 79/A, pe raza orașului Ineu, cadavrul unui motociclist, lângă o motocicletă. Din cercetările desfășurate s-a stabilit că, în noaptea de 13/14 octombrie a.c., un tânăr de 22 de ani, din Bocsig, în timp ce conducea o motocicletă pe D.N. 79/A, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un indicator de semnalizare”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite