Imagini cutremurătoare cu o elevă trântită la pământ, târâtă și bătută. Anchetă pentru hărțuire și lovire VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O filmare recentă, în care se vede cum o elevă este trântită la pământ într-un mod brutal, arată că încă există agresivitate în rândul adolescenților. În acest caz a fost depusă o sesizare la poliție, care a demarat o anchetă penală. 

Fata este trântită la pământ FOTO captură VIDEO
Fata este trântită la pământ FOTO captură VIDEO

Din informațiile neoficiale pe care le avem se pare că bătaia a avut loc, zilele trecute, mai exact pe data de 21 februarie, după orele de curs. Eleva agresată a fost așteptată și târâtă de o altă.

 Este vorba despre elevi de la Sebiș. Iar o parte dintre cei agresați se pare că fac parte din trupa de dansuri populare.

Se pare că va avea loc, astăzi, 23 februarie 2024, o sedință la care vor participa și părinții celor implicați. Din informațiile pe care le avem se pare că este vorba despre bullying, deoarece nu este prima dată când fata este agresată.

Din informații neoficiale am aflat că fata trântită la pământ și băiatul care este amenințat sunt verișori.

Părinții fetei agresate au despus o plângere la poliție.

La data de 22 februarie 2023, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre faptul că, la data de 21 februarie a.c., în jurul orei 14.00, pe o stradă din Sebiș, între două minore ar fi avut loc o altercație. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, a declarat Mădălin Herbei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

ATENȚIE imagini cu impact emoțional

Amintim că la sfârșitul anului trecut, tot, în județul Arad, a apărut un video cu o altă bătaie. În video se vede cum o tânără este umilită, lovită și bătută cu sălbăticie de un grup de adolescenți.

Grupul bătăuș a fost alcătuit atât din fete, cât și din băieți, care se îndeamnă pe rând, sau în grup, să o lovească pe fată.

Aceasta a fost lovită cu picioarele peste față, cu pumnii și trasă de păr. Nimeni nu îi sare în apărare, fiind înjurată și jignită. Doar o fată are o încercare de a o ajuta, dar este dată la o parte.

Poliția s-a sesizat 

Imaginile au fost făcute publice, joi, 16 noiembrie 2023, iar vineri, 17 noiembrie 2023, reprezentanții IPJ au declarat că s-au autosesizat.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite