Autorităţile din Moneasa vor o pârtie de schi pentru a atrage tinerii în staţiune. Pe vechea pârtie s-au construit vile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aveau o pârtie de schi, dar au construit pe ea mai multe vile şi o pensiune turistică. Asta pentru că terenul a fost retrocedat. Acest lucru a dus la pierderea a 10.000 de turişti anual.

Este vorba despre staţiunea Moneasa din judeţul Arad în care autorităţile doresc să atragă din nou tinerii. Autorităţile au depus deja în acest sens un proiect la Ministerul Turismului prin care 1,3 milioane de euro pentru realizarea unei pârtii de schi.

Potrivit declaraţiilor primarului din Moneasa, Ioan Herbei, staţiunea trăieşte acum cu ajutorul programelor guvernamentale prin care sunt trimişi la tratamente pensionarii, iar tinerii nu prea merg deoarece singura pârtie de schi din judeţ a devenit neutilizabilă în ultimii patru ani.

„De când nu  mai este pârtia am pierdut cel puţin 10.000 de turişti pe an. O staţiune montană ca a noastră nu poate să se dezvolte fără o pârtie. Acum avem în jur de 30.000 de turişti pe an, dar numărul lor ar putea creşte în sezonul rece”, a declarat primarul Ioan Herbei.

Vechea pârtie a fost amenajată în anii 70 şi avea o lungime de 250 de metri. Prin proiectul depus la Ministerul Turismului se arată că noua părtie va avea 800 de metri şi va fi amenajată în nordul staţiunii, la 1,5 kilometri de ieşirea din localitate spre judeţul Bihor.

Vă mai recomandăm:Pârtii de schi la mare altitudine în Munţii Făgăraş. Investiţia se ridică la 120 de milioane de euro

Pârtia de schi Nemira de la Slănic Moldova a fost finalizată. Inaugurarea, programată la începutul primăvarii

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite