Arad: O femeie a murit, iar o altă persoană a fost rănită într-un accident rutier
0O femeie de 64 de ani a murit, iar o altă persoană a fost rănită, vineri seară, într-un accident produs în judeţul Arad, în care a fost implicat un autoturism.

Accidentul rutier, în care a fost implicat un autoturism, s-a produs în localitatea Bârzava. Acolo au fost trimise o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ, notează publicația locală Special Arad.
În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate, una în stare de inconştienţă, iar cealaltă conştientă şi cooperantă. Pompierii au intervenit pentru a scoate răniţii din autoturism.
„Din nefericire, victima extrasă în stare de inconştienţă din autoturism a fost declarată decedată. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 64 de ani”, a transmis ISU Arad.























































