Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”

0
0
Publicat:

Martel Metellus, un influencer american cu zeci de mii de urmăritori pe rețelele de socializare, a povestit despre mutarea în Oradea, după ce soția sa a fost deportată din SUA.

Martel Metellus și Antonia Silaghi/FOTO: Instagram/Martel Metellus
Martel Metellus și Antonia Silaghi/FOTO: Instagram/Martel Metellus

Într-un videoclip publicat pe TikTok, Martel dezvăluie că s-a întâlnit cu Antonia Silaghi acum aproximativ doi ani. Mărturisește că nu cunoștea aproape nimic despre România înainte să o cunoască pe viitoarea lui soție.

„Am ajuns într-un punct în care ea urma să se mute la mine, în Utah, totul urma să fie bine. Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața, însă nu luasem în calcul România înainte de ea. Tot ce am auzit (n.r. legat de România) sunt lucruri despre Andrew Tate și cam atât. Din păcate, asta a pus România pe hartă. (...) Sunt mai multe de văzut decât Andrew Tate. Aveți încredere, știu asta”

În vara lui 2024, cei doi trebuiau să meargă la o nuntă. După ce s-au întors din Puerto Rico spre SUA, iubita lui a fost oprită la controlul de securitate. Verificările au scos la iveală faptul că își depășise viza, iar autoritățile au decis trimiterea ei înapoi în România.

„Își depășise viza în acea perioadă cu poate câteva luni”, spune el, iar despre momentul despărțirii afirmă că a fost brusc. După cum a menționat anterior, întotdeauna a fost interesat de ideea de a se muta din SUA.

A luat rapid decizia de a pleca în România, pentru că lucra online și nu era legat de casă.

„Ne-am căsătorit virtual în 7 minute. Părinții ei au fost acolo la apel, sora ei”, povestește americanul. „Știam că ne vom căsători, dar nu atât de curând. Dar am făcut-o oricum”.

Martel Metellus spune că mutarea în România i-a demontat rapid prejudecățile auzite de la prietenii americani, care îl întrebau dacă are electricitate, internet sau magazine în apropiere.

Odată ajuns în Oradea, realitatea l-a surprins, mai ales nivelul de tehnologie, pe care îl consideră chiar peste unele experiențe avute în SUA, dând ca exemplu o sală de sport cu acces prin scanare facială.

„De fiecare dată când merg pe stradă, oamenii mă întreabă «Ești student aici?»”, afirmă el. „Este incredibil pentru ei că un american poate veni în România doar ca să locuiască aici”.

Nu îm ultimul rând, acesta transmite că viața în România i-a schimbat perspectiva asupra echilibrului dintre muncă și timpul liber, fiind impresionat de ritmul mai relaxat și de numeroasele sărbători, care îi dau senzația că există mereu un motiv de celebrat.

„Încearcă să înveți limba cât de bine poți. Apreciez faptul că românii încearcă să învețe engleza, dar trebuie să-mi fac și eu partea mea în a învăța româna”, a spus americanul.

Influencerul apreciază calitatea alimentelor din România, pe care le consideră superioare celor din SUA, deși crede că porțiile sunt prea mari, și promovează un stil de viață sănătos prin sport, alimentație echilibrată și recuperare.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite