Accident în județul Teleorman. Un tânăr de 23 de ani, transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca

0
Publicat:

Accidentul rutier s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă, 6 mai, pe E70, în zona localității Prunaru, județul Teleorman. la fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD.

FOTO: ISU Teleorman
FOTO: ISU Teleorman

Din informațiile transmise de ISU Teleorman, în accident au fost implicate două autoturisme.

Un tânăr, de aproximativ 23 de ani, cu politraumatisme, conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat cu elicopterul la Spitalul Floreasca pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Alte două persoane, soț și soție, cu vârste de 62, respectiv 59 de ani, cu diferite traumatisme, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD, au primit primul ajutor și au fost transportate la UPU Alexandria.

Elicopterul SMURD a preluat o victimă FOTO: ISU Teleorman
Elicopterul SMURD a preluat o victimă FOTO: ISU Teleorman

„Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente desfășoară cercetările specifice acestor evenimente”, anunță ISU Teleorman.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite