Suferință și revoltă la înmormântarea celor trei tineri uciși de un șofer băut. Autoritățile, fără reacție la tragedie
0Cei trei tineri din Alba, care şi-au pierdut viaţa după ce au fost loviţi, duminică dimineaţa, pe DN 1, de o maşină condusă de un şofer de 19 ani aflat sub influenţa alcoolului, au fost înmormântaţi marţi, în prezenţa unui număr mare de localnici.
Cele trei sicrie, de culoare albă, la fel ca şi crucile, au fost scoase marţi din capelă, în mijlocul unei asistenţe îndurerate, mulţi dintre cei prezenţi purtând tricouri albe cu fotografiile inscripţionate ale victimelor.
Cei trei tineri, de 17, 18 şi 25 de ani, au fost conduşi împreună pe ultimul drum de aproape toată comunitatea din satul Sântimbru Fabrică, unde locuiau, printre cei prezenţi aflându-se şi primarul comunei Sântimbru. La fața locului au fost trimise două ambulanțe de la Serviciul Județean Alba.
Sicriile în care se află trupurile celor trei tineri au fost sigilate, din cauza leziunilor pe care le-au suferit în urma tragicului accident. Tragedia lasă o comunitate întreagă îndurerată și cu o mulțime de întrebări. Tatăl unuia dintre băieți a spus că nici în zi de astăzi nu știe exact ce s-a întâmplat cu copilul său, pentru că nimeni din partea autorităților nu a vorbit cu ei.
Momente foarte dificile pentru familie s-au consumat în momentul în care cei trei tineri au fost scoși din capele. Majoritatea celor prezenți au izbucnit în plâns.
Tragedia nu a generat nicio reacție din partea autorităților județene, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Nimeni nu a transmis niciun mesaj de condoleanțe, nimeni nu a fost la înmormântare, nimeni nu a schițat nicio atitudine și nimeni nu a trimis la fața locului forțe de ordine care să asigure măcar convoiul spre cimitir. Oamenii au ieșit singuri în drumul național și au oprit mașinile pentru a face loc convoiului care mergea spre cimitir, potrivit alba24.ro.
Singura instituție care s-a implicat a fost Primăria Sântimbru, care a sprijinit financiar familiile celor trei tineri decedați.
Șoferul vrea în libertate
Potrivit Poliţiei, duminică, în jurul orei 3,30, un tânăr de 19 ani, din Oiejdea, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, a surprins şi accidentat un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile. În urma accidentului, trei persoane, în vârstă de 17, 18 şi 25 de ani, au decedat.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a reieşit că a avut o îmbibaţie alcoolică de 1,94 g/l alcool pur în sânge şi după o oră, de 1,81 g/l alcool pur în sânge.
Pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi pentru ucidere din culpă, şoferul a primit mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, decizie pe care a contestat-o la Tribunalul Alba. El solicitase instanţei de fond, de la Judecătoria Alba Iulia, să fie în arest la domiciliu sau sub control judiciar.
Şoferul avea permis de conducere din decembrie anul trecut. Accidentul s-a produs la circa 100 de metri distanţă de Sântimbru Fabrică. Potrivit rudelor, tinerii se întorseseră de la un club din Alba Iulia şi apoi au vrut să îşi mai cumpere câte ceva de la o benzinărie din apropiere. Pe traseu însă, au fost loviţi în plin de maşina care avea peste 100 de km/h.