Șoferul băut care a omorât trei tineri pe DN1 vrea să fie cercetat în libertate. Victimele, spulberate cu 150 km/h VIDEO

0
Publicat:

Tânărul de 19 ani din Alba, care s-a urcat beat la volan și a spulberat trei tineri care mergeau pe DN1, vrea să fie cercetat în libertate sau în arest la domiciuliu.

Tânărul de 19 ani a fost arestat preventiv FOTO captură video Youtube
Tânărul de 19 ani a fost arestat preventiv FOTO captură video Youtube

Eduard Robert Palko a fost arestat preventiv pentru 30 de zile duminică seara. Este acuzat de conducere sub influența băuturilor alcoolice și ucidere din culpă. Potrivit modificărilor legislative care au intrat recent în vigoare acesta nu mai poate primi, în instanță, pedeapsă cu suspendare, magistrații find obligați să pronunțe închisoare în regim de detenție. Modificarea legislativă se referă la accidentele mortale provocate de șoferi aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului P. Eduard pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și ucidere din culpă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2023 şi până la data de 25.09.2023, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, se precizează în minuta hotărârii de la Judecătoria Alba Iulia. Inculpatul a contestat decizia, dosarul urmând să fie transferat la Tribunalul Alba.

Tânărul de 19 ani, cu permis de conducere de 10 luni, a provocat un accident rutier în care trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani și-au pierdut viața. La testarea cu etilotestul a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.30. Victimele au fost, sâmbătă noapte, pentru a petrece într-un club din Alba Iulia, iar apoi s-au întors spre casă. La un moment dat, au vrut să meargă la o benzinărie din apropiere. Cei trei au fost spulberați sub ochii prietenilor lor. 

Imagine de la locul accidentului FOTO alba24.ro
Imagine de la locul accidentului FOTO alba24.ro

Cercetarea la fața locului a durat mai multe ore, traficul fiind blocat complet. Potrivit alba24.ro, pe șosea au rămas bucăți din corpurile victimelor. Unuia dintre tineri i-au fost retezate picioarele de la genunchi în jos, iar bucăți din corpurile victimelor au fost împrăștiate pe o suprafață de zeci de metri. Polițiștii de la criminalistică au avut nevoie de câteva ore pentru a putea aduna bucăți din corpurile victimelor, împrăștiate pe drum și pe câmpul de pe marginea șoselei.

Mașina a ajuns pe un câmp FOTO alba24.ro
Mașina a ajuns pe un câmp FOTO alba24.ro

Mașina a fost găsită în câmp la circa 200 de metri de locul accidentului. Se presupune că autoturismul avea peste 150 km la oră. „În noaptea de 27 august 2023, în jurul orei 3.30, un tânăr de 19 ani, din localitatea Oiejdea, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieșirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei stații de alimentare cu carburant, ar fi surprins și accidentat un grup de șase persoane, care se deplasa pe marginea părții carosabile. În urma accidentului, din nefericire, trei persoane, în vârstă de 17, 18, respectiv 25 de ani, au decedat”, a transmis IPJ Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite