Ajutor de stat pentru producția de la Cupru Min Abrud. Pierderi în exploatarea celui mai mare zăcământ de cupru din România

0
Publicat:

Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, aflat în vizită de lucru în județul Alba, a promis ajutor de stat pentru investițiile companiei miniere Cupru Min Abrud, care exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România.

Ministrul Marcel Boloș, la cariera de la Cupru Min FOTO Adevărul
Ministrul Marcel Boloș, la cariera de la Cupru Min FOTO Adevărul

Vizita de luni, 23 octombrie 2023, a avut loc în situația în care, potrivit bilanțului contabil, societatea a avut în primele șase luni din 2023 o pierdere de 30 de milioane de lei, care contrastează puternic cu activitatea din perioada similară a anului 2022, când a existat un profit de 43 de milioane de lei.

La Cupru Min s-a discutat, în principal, despre acordarea de ajutor de stat pentru creșterea capacității de producție.

În județul Alba, având în vedere resursele minerale din această zonă, putem contribui prin identificarea unor scheme de ajutor de stat care să aducă atât o creștere a capacității de producție pentru materia primă necesară obținerii cuprului ci și ulterior, prin proiecte bine gândite, să aveam această perspectivă de prelucrare a resurselor minerale în România”, a declarat Marcel Boloș.

Ministrul a completat că, în perioada următoare, se va realiza cadrul normativ care să reglementeze modul în care va fi acordat ajutorul de stat pentru proiectele de investiții ale companiilor de stat și private.

Cariera exploatării miniere din Munții Apuseni FOTO Adevărul
Cariera exploatării miniere din Munții Apuseni FOTO Adevărul

Potrivit acestuia, 50% din valoarea investiției poate fi suportată din fondurile schemei ajutorului de stat.

„La Cupru Min am identificat două proiecte. Unul este cel referitor la creșterea capacității de producție și a rămas să avem prezentate coordonatele principale și costul investiției, precum și modul cum vom operaționaliza schema de ajutor de stat. Al doilea proiect se referă la prelucrarea minereului de cupru și obținerea de produse finite, de interes strategic pentru Cupru Min, din care țara are de câștigat”, a completat Marcel Boloș.

Pierderile înregistrate în primele șase luni din 2023, provin de la capitolul ”exploatare” - 22,5 milioane de lei, la care se adaugă o „pierdere financiară” de 7,5 milioane de lei. Societatea de stat unde lucrează peste 500 de persoane a avut în primul semestru al acestui an cheltuieli de exploatare mai mari cu 20 de milioane de lei față de anul trecut, respectiv venituri mai mici cu aproape 40 de milioane de lei față de primul semestru din 2022.

Unul dintre motivele trecerii pe pierdere a fost determinat de scăderea cotației cuprului pe bursă, care a ajuns sub 8.000 de dolari tona. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite