Accident rutier cu trei autovehicule implicate pe autostrada A1, în Alba. Traficul, restricționat pe o bandă FOTO
0Un accident rutier în care au fost implicate, conform primelor date, trei autoturisme şi o remorcă a avut loc, marţi, pe autostrada A1, în dreptul localităţii Pianu de Jos, în judeţul Alba.

Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe sensul de mers Sebeş-Orăştie, în urma evenimentului rutier.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, accidentul a avut loc la kilometrul 318 al autostrăzii A 1, zona localităţii Pianu de Jos, pe sensul de mers Sebeş-Orăştie.
Primele date de la locul accidentului arată că trei autoturisme şi o remorcă au fost implicate, în autovehicule aflându-se, în total, cinci persoane. Nu există persoane încarcerate în urma evenimentului, iar una dintre cele implicate este rănită uşor.

Evenimentul vine după ce, luni, au avut loc două accidente mortale. Astfel, un bărbat a murit după ce a fost prins sub un tractor pe raza comunei Mihalţ. Victima a fost extrasă de pompieri, echipajele medicale constatând că prezintă leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul, arată ISU. La faţa locului a fost solicitat şi un elicopter SMURD, care ulterior a fost întors la bază.
De asemenea, un motociclist din judeţul Cluj a decedat, luni seara, în urma coliziunii cu un utilaj special pentru exploatarea lemnului- TAF, accidentul având loc pe DN 75, pe raza oraşului Baia de Arieş.
„Un accident rutier s-a produs pe DN 75, pe raza oraşului Baia de Arieş, unde un motociclist a intrat în coliziune cu un TAF. (...). Din păcate, motociclistul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Cluj, a decedat", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
Conform sursei citate, în jurul orei 18,45, un tânăr de 25 de ani, din comuna Lupşa, în timp ce conducea un tractor pe un drum secundar, ar fi pătruns pe DN 75, intrând în coliziune, în dreptul kilometrului 101 + 600 de metri, cu o motocicletă condusă de un bărbat, de 44 de ani, din comuna Floreşti, judeţul Cluj.