120 de vulpi, împușcate în Alba și duse la analize de laborator. Campanie DSVSA de supraveghere a rabiei

0
Publicat:

Un număr de 120 de vulpi vor fi împușcate în județul Alba, până în luna aprilie 2024, în cadrul campaniei de supraveghere activă a rabiei. Anunțul a fost făcut de către Direcția Sanitar-Veterinară.

Vulpile vor fi folosite pentru supravegherea rabiei FOTO Adevărul
Vulpile vor fi folosite pentru supravegherea rabiei FOTO Adevărul

Vulpile recoltate de pe toate fondurile de vânătoare de la nivelul județului sunt aduse la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba pentru efectuarea de analize specifice în vederea depistării rabiei.

„Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba continuă și în acest an programul național de eradicare a rabiei, care are mai multe componente și se realizează inclusiv supraveghere activă – vânătoare, recoltare și testare – dar și prin supraveghere pasivă – testarea în privința rabiei a vulpilor/șacalilor, respectiv a altor animale găsite decedate.

Campania de supraveghere a rabiei la vulpi se realizează, în această perioadă, după campania de vaccinare, care a avut loc la finalul anului trecut, prin distribuirea momelilor vaccinale pe cale aeriană, în fondurile cinegetice și extravilanul localităților, dar și manuală, în apropierea vizuinilor vulpilor, respectiv în alte puncte cheie”, au transmis reprezentanții instituției.

Două metode de supraveghere a rabiei

Scopul final al acțiunii de vaccinare este recunoașterea indemnității teritoriului României faţă de unele boli transmisibile ale animalelor, care pot influenţa direct sau indirect schimburile comerciale cu animale vii, produse şi subproduse de origine animală, acesta reprezentând obiectivul fundamental al activităţilor de supraveghere, prevenire şi combatere a bolilor transmisibile ale animalelor.

Supravegherea rabiei se face în două moduri: supraveghere activă – recoltare prin împușcare și supraveghere pasivă – recoltarea vulpilor decedate și prelevarea de probe de la acestea. Campania de supraveghere pasivă se realizează inclusiv cu sprijinul populației.

„Astfel, facem apel la spiritul civic al oamenilor, să anunțe medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, reprezentanții fondurilor de vânătoare din zonele de care aparțin sau DSVSA Alba, la nr. de telefon 0258.835.915/pe adresa de e-mail office-alba@ansvsa.ro, în cazul în care văd vulpi moarte/șacali morți (dar și alte animale sălbatice), în apropierea mediului silvatic, a cursurilor de apă, în zona drumurilor publice sau în orice alte locuri, în drumul lor. De asemenea, îi rugăm pe oameni să anunțe autoritățile și în cazul în care identifică animale domestice cu comportament modificat”, au mai precizat cei de la DSVSA Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite