Val de cutremure în România: cinci în șase ore. Adevărul despre teoria că seismele mici previn unul devastator: „Oamenii ar fi putut crede că plăcile se relaxează”
Seria de cutremure mici din ultimele zile a readus în discuție mitul potrivit căruia acestea ar elibera tensiunea acumulată în scoarța terestră și ar reduce riscul unui seism major. Inginerul Matei Sumbasacu explică de ce această teorie este greșită și de ce România trebuie să folosească timpul disponibil pentru a se pregăti pentru un cutremur puternic.

Duminică noaptea au avut loc patru cutremure în zona Vrancea, iar duminică dimineața s-a produs unul și în Marea Neagră. În total, cinci cutremure au avut loc în România într-un interval de 6 ore.
Primul cutremur s-a produs la 0:46, la o adâncime de 69,9 km, și a avut magnitudinea 3. La mai puțin de o oră a urmat un al doilea, cu magnitudinea 3,6, la adâncimea de 124,4 km. La 2:26 a avut loc un al treilea seism, cu magnitudinea 2,1, la adâncimea de 110,3 km. Cel de-al patrulea s-a produs la 6:33, la o adâncime de 144,4 km, și a avut magnitudinea 2,5. În Marea Neagră s-a produs duminică un cutremur la 7:03, cu magnitudinea 3,6.
Asta s-a întâmplă după ce un seism de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de joi spre vineri în România, în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 75,1km.
Iar, pe 19 octombrie, în zona Vrancea, a avut loc un cutremur cu magnitudinea 4,8, la o adâncime de 76,5 kilometri, despre care s-a spus că ar fi crăpat un bloc din București.
Matei Sumbasacu, fondatorul asociației Re:Rise și inginer constructor specializat în analiza clădirilor cu risc seismic a explicat pentru „Adevărul” de ce ideea că un cutremur mic ar „relaxa” plăcile tectonice, ceea ce ar putea evita un mare seism pe viitor, este greșită, arătând că scara magnitudinilor este logaritmică și că un seism de 4 este de aproximativ o mie de ori mai mic decât unul de 6.
„Una dintre ideile răspândite, dar greșite, este aceea că un cutremur mic ar relaxa plăcile tectonice. Pentru a înțelege de ce, trebuie să pornim de la faptul că scara magnitudinilor este logaritmică: la fiecare două grade diferență, energia crește cu un factor foarte mare. Prin urmare, un cutremur de 4 este de aproximativ o mie de ori mai mic decât unul de 6, iar cutremurele de 2 sau 3 sunt de zeci sau sute de mii de ori mai mici decât cele de 6 sau 7.
De aceea, un cutremur mic nu poate fi interpretat ca un semn că plăcile s-au relaxat. Dacă în zona de contact dintre plăci s-a acumulat suficientă energie, un astfel de cutremur arată doar că falia este încă activă și că plăcile continuă să se miște. Nu putem ști ce urmează. De exemplu, în 1940, în săptămâna dinaintea cutremurului mare, a existat o activitate seismică ridicată, cu cutremure de 4, 5 și chiar 6. Cine trăia atunci ar fi putut crede că plăcile se relaxează, dar apoi a urmat cel mai mare cutremur din secolul al XX-lea. În schimb, înaintea cutremurului din 1977 nu au existat astfel de cutremure mici”, a explicat Matei Sumbasacu.
Cum ne pregătim în caz de cutremur
De asemenea, Matei Sumbasacu a explicat modul în care pregătirea concretă — provizii pentru 72 de ore, un plan familial și relațiile cu vecinii — poate transforma frica naturală în fața cutremurului în practici constructive care cresc șansele de supraviețuire după seism.
„Acum că oamenii devin mai atenți cu privire la cutremure, este necesar să folosim perioada până la un următor mare seism pentru a ne pregăti. Există mai multe moduri de pregătire, atât la nivel individual, cât și împreună cu cei apropiați. Putem lua măsuri simple, cum ar fi să avem mereu în casă provizii pentru 72 de ore și să stabilim un plan cu familia sau apropiații pentru situația de după cutremur: unde ne întâlnim, ce semn lăsăm dacă nu reușim să ne întâlnim și care sunt punctele fizice de pe hartă unde ne putem regăsi. Acestea sunt probabil cele mai importante măsuri pentru perioada de după seism.
Există și alte măsuri de pregătire care nu sunt direct legate de cutremur, dar care pot conta foarte mult. Este important să ne cunoaștem cât mai bine vecinii, pentru că, într-o situație de dezastru, comunitatea din apropiere — oamenii aflați fizic lângă noi — poate face diferența pentru șansele de supraviețuire sau pentru un trai cât mai acceptabil după momentul imediat. Totodată, ne putem pregăti să fim o parte importantă a comunității prin cursuri de prim ajutor și prin discutarea unui plan comun: ce facem, unde ne întâlnim toți vecinii și cine ce poate pune la dispoziție în caz de dezastru”, a mai precizat Matei Sumbasacu.




















































