Uniforma obligatorie la școală: soluție sau iluzie? De ce nu poate ascunde, de fapt, diferențele dintre elevi

Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie pentru elevii din România, după ce proiectul de lege a trecut de Senat. Inițiatorii acestuia susțin că măsura ar reduce diferențele sociale vizibile și bullying-ul, însă cercetările internaționale nu oferă un verdict atât de simplu. Aurora Oprea, consilier vocațional, atrage atenția că asta nu poate șterge diferențele dintre familii și că, pentru copiii cei mai săraci, o uniformă obligatorie poate deveni încă o cheltuială și chiar o nouă sursă de stigmatizare.

Uniforma obligatorie la școală: soluție sau iluzie? Foto: Shutterstock

Uniformele școlare au revenit în centrul dezbaterii publice după ce Senatul a adoptat, pe 21 septembrie, proiectul care prevede obligativitatea lor în învățământul preuniversitar. Elevii ar urma să se prezinte la cursuri în uniforma stabilită prin regulamentul școlii, iar modelul și componentele acesteia vor fi decise de consiliul de administrație, cu acordul reprezentanților părinților. Proiectul prevede și posibilitatea acordării de gratuități sau subvenții, finanțate din bugetele autorităților locale sau din fonduri externe nerambursabile. Camera Deputaților are însă votul decisiv. 

Una dintre principalele justificări invocate de susținătorii măsurii este diminuarea diferențelor sociale dintre copii. Senatorul Daniel Zamfir declara, în timpul dezbaterilor, că școala nu ar trebui să devină un loc în care posibilitățile materiale ale părinților sunt afișate prin vestimentația copiilor. Dar poate aceeași uniformă să-i facă într-adevăr mai egali?

Ce spun studiile despre uniforme și diferențele dintre copii

Un studiu publicat în 2025 în „Revista de Pedagogie”, realizat de Alexandra-Mădălina Popa și Adela Mihaela Taranu în două școli urbane din România, una cu uniformă obligatorie și alta fără, a constatat mai puține situații de ridiculizare și excludere legate de vestimentație în școala cu uniformă. Cercetarea a inclus însă doar 80 de elevi și 20 de profesori, iar autoarele atrag atenția că dimensiunea redusă a eșantionului limitează posibilitatea generalizării rezultatelor.

Alte cercetări pun sub semnul întrebării efectele atribuite uniformei. O analiză pe 6.320 de copii din Statele Unite nu a găsit, în general, un comportament social mai bun sau o prezență școlară mai ridicată în școlile cu uniformă obligatorie, deși în cazul elevilor cu venituri mici au existat unele indicii privind reducerea absențelor. 

Iar o cercetare pe 988 de adolescenți din Chile nu a găsit diferențe de performanță școlară sau cognitivă în funcție de tipul uniformei. În ceea ce privește discriminarea, rezultatele indicau că aceasta era legată în principal de caracteristicile sociale și economice ale școlii, nu de hainele purtate de elevi.

„Adevărata problemă socială nu stă în acești 300 de lei”

Introducerea uniformei obligatorii pornește de la o premisă nobilă, dar utopică, declară Aurora Oprea, consilier vocațional, pentru „Adevărul”.

„Dacă analizăm cifrele, un pachet minim de uniformă costă între 300 de lei (varianta de masă, subvenționată) și peste 800 de lei (varianta premium, din materiale de calitate). Însă adevărata problemă socială nu stă în acești 300 de lei, ci în ceea ce se pune pe lângă uniformă”, spune ea.

În opinia sa, aceeași cămașă sau același sacou nu fac să dispară celelalte semne ale diferențelor materiale dintre copii.

„Uniforma nu poate acoperi picioarele unui copil care poartă încălțăminte ieftină, din bazar, sau primită din caritate, în timp ce colegul său poartă pantofi de brand de sute de lei. Ea nu poate ascunde faptul că peste sacoul școlar, un elev îmbracă o geacă ponosită, iar altul o haină de firmă, sau că pe bancă unul așază o traistă simplă, iar celălalt un ghiozdan ergonomic scump”, adaugă aceasta.

Aurora Oprea consideră că diferențele sociale riscă astfel să devină vizibile prin alte obiecte. „Din perspectiva consilierii vocaționale, această «egalitate de fațadă» poate fi chiar mai nocivă. Ea mută frustrarea elevului de la haine către accesorii. Copilul din mediul rural sau defavorizat înțelege rapid că, deși poartă aceeași cămașă ca ceilalți, detaliile exterioare continuă să îl eticheteze. Statul nu poate uniformiza standardul de viață al familiilor, iar încercarea de a o face doar prin textile riscă să accentueze complexele de inferioritate, în loc să le dizolve”, consideră specialista.

O analiză a cercetărilor existente, publicată în 2021 în revista „Public Health Reviews” de Johanna Reidy, de la University of Otago din Noua Zeelandă, arată că uniformele pot reduce presiunea de a purta anumite branduri sau stiluri și pot estompa unele dintre semnele vizibile ale diferențelor socioeconomice. Ele nu elimină însă inegalitățile dintre copii. Pentru elevii din familiile foarte sărace, costul uniformei poate deveni chiar o barieră în accesul la educație

Alternativa: un „Cod de Decență”

În opinia Aurorei Oprea, alternativa ar fi stabilirea unor reguli vestimentare care să păstreze standardele necesare în școală fără să oblige toate familiile să cumpere aceleași haine.

Conform spuselor sale, în loc să obligăm o familie din mediul rural să depindă de o uniformă subvenționată de proastă calitate „sau să forțăm familiile să cheltuiască sute de lei pe haine care oricum nu elimină frustrarea socială, sistemul educațional din România ar trebui să adopte un Cod de Decență cu respectarea curățeniei și a integrității hainelor, învățarea elevilor că valoarea lor într-un colectiv stă în igienă și o prezentare îngrijită, nu în etichetă, interzicerea elementelor ostentative sau inadecvate, reguli clare împotriva hainelor cu mesaje vulgare, grafice agresive, haine excesiv de mulate sau decupate, care perturbă mediul de învățare. Flexibilitate bazată pe resurse reale”.

Specialista propune „un set de reguli simple (de exemplu: culori neutre, fără branding strident la vedere) care le permite copiilor din medii modeste să folosească hainele pe care deja le au, fără a fi priviți ca fiind «în afara normei»”. Iar argumentul ei merge și dincolo de perioada petrecută în școală.

„Din punct de vedere vocațional, un cod de decență flexibil este mult mai valoros decât o uniformă rigidă. În viața reală, majoritatea companiilor moderne nu mai impun uniforme de fabrică, ci ghiduri de smart casual sau business casual. Învățându-i pe elevi cum să se îmbrace adecvat contextului, le dezvoltăm inteligența socială și capacitatea de auto-evaluare. Îi pregătim pentru o piață a muncii unde contează cum te prezinți ca profesionist, nu cât de perfect te aliniezi la un tipar impus de stat”, opiniează Aurora Oprea.

Ea crede că  adevărata demnitate a elevului din mediul rural nu se obține îmbrăcându-l forțat într-o stofă ieftină pentru a părea egalul cuiva de la oraș: „Se obține învățându-l că decența, respectul și competența sunt monedele universale care îi vor deschide ușile în carieră, indiferent de unde a plecat.”

Hanoracul cu emblema școlii, o variantă între cele două extreme

Consilierul vocațional nu respinge însă orice formă de ținută comună. Există, spune ea, o diferență importantă între uniforma rigidă și variantele moderne adoptate deja de unele școli: „Totuși, când vorbim despre uniformă, nu trebuie să ne gândim doar la sacourile rigide de pe vremuri. Merită să privim spre exemplele pozitive din prezent: sunt deja multe școli și licee din România care au adoptat uniforme moderne, unde elevii poartă cu reală mândrie și drag tricourile sau hanoracele personalizate cu emblema comunității lor. Este o abordare smart, lejeră, care creează apartenență fără să sufoce individualitatea.”

Conform declarațiilor sale, nici absența completă a regulilor nu reprezintă soluția. „Privind înapoi, mi-ar fi plăcut extrem de mult ca în anii 2000 să avem o astfel de abordare. Cei care am prins acea perioadă în școli ne amintim probabil cât de dizgrațios era peisajul vestimentar, cu colege venite la ore cu buricul gol sau cu lenjeria intimă la vedere, din cauza modelor extreme de atunci. Era o lipsă totală de direcție și decență”, continuă ea.

Tocmai de aceea, soluția nu este să ne întoarcem la extreme - nici la uniformizarea din stofe ieftine care accentuează decalajele dintre rural și urban, dar nici la anarhia vestimentară din anii de după comunism, după cum subliniază consilierul vocațional.

„Pentru un copil sărac, o uniformă nu ține de foame”

Problema devine însă mult mai serioasă în cazul copiilor pentru care dificultatea nu este alegerea hainelor pentru școală, ci lipsa unor condiții elementare de trai.

„Însă dincolo de accesorii, ca specialiști care privim realist mediul educațional, trebuie să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume: pentru un copil sărac, o uniformă nu ține de foame și nici nu ține loc de hainele de care are nevoie în restul timpului. Vorbim despre introducerea unui standard vestimentar în condițiile în care, în România profundă, există copii care nu au o «casă» în sensul propriu al cuvântului. Sunt elevi care trăiesc în locuințe fără curent electric sau fără apă curentă. Cum ar putea o familie aflată în această situație să spele, să calce și să întrețină o uniformă în fiecare săptămână?”, opinează specialista.

Pentru aceste familii, spune Aurora Oprea, discuția despre uniformă se desfășoară într-o realitate complet diferită. „Când prioritatea ta zilnică este supraviețuirea, asigurarea unei mese calde sau încălzirea unei camere pe timp de iarnă, obligativitatea unei uniforme devine o povară absurdă, nu un ajutor. Oferirea unei stofe ieftine de către primărie nu rezolvă abandonul școlar cauzat de lipsa resurselor de bază”, atrage atenția consilierul vocațional.

Mai mult, avertizează ea, modul în care ar fi aplicată obligația ar putea avea consecințe exact asupra copiilor pe care subvenționarea uniformei ar trebui să-i ajute.

„Din contră, dacă un copil din medii sever defavorizate va fi sancționat sau marginalizat pentru că uniforma lui subvenționată este murdară sau ruptă – din simplul motiv că acasă nu are condiții să o spele – uniforma devine o barieră în plus în calea educației sale, în loc să fie un factor de incluziune”, completează Aurora Oprea.

Problema unui singur rând de haine

„Mai mult, o subvenție standard de 300 de lei oferă, în cel mai bun caz, un singur rând de haine. Însă copiii nu sunt manechine de vitrină. Ei sunt copii de la clasa zero până la clasa a opta: se joacă în noroi, aleargă, transpiră, își murdăresc hainele sau le rup accidental. Vara este cald și au nevoie de haine subțiri, iarna este ger și au nevoie de protecție termică. Un singur rând de haine este o utopie logistică”, adaugă aceasta.

La uzura normală se adaugă o problemă inevitabilă: copiii cresc. „Copiii cresc într-un ritm accelerat de la toamnă până în primăvară. Hainele le rămân mici. Pentru un părinte sărac, cu trei sau patru copii la școală, este imposibil să cumpere din buzunarul propriu dubluri sau mărimi noi”, continuă ea.

De aceea, atrage atenția că problema decisivă va fi nu doar existența uniformei, ci și ce se întâmplă atunci când un copil nu o poate purta.

„Dacă uniforma devine obligatorie, iar copilul nu o mai poate purta pentru că a rămas mică, s-a rupt sau este la spălat, sistemul va tinde să îl sancționeze. Penalizarea unui elev vulnerabil pentru neconformare vestimentară nu face decât să îl împingă la abandon școlar. Îi transformăm pe cei care au cea mai mare nevoie de educație în victimele unui regulament rigid”, conchide Aurora Oprea.

Dezbaterea nu se reduce, așadar, la alegerea dintre uniformă și libertate vestimentară. Cercetările disponibile arată rezultate diferite: uniforma poate reduce presiunea legată de haine în anumite contexte, dar nu există dovezi solide că, prin ea însăși, elimină bullying-ul, diferențele socioeconomice sau îmbunătățește performanța școlară.

Iar dacă proiectul va trece și de Camera Deputaților, una dintre întrebările importante va fi tocmai cea ridicată de situațiile descrise de Aurora Oprea: ce se întâmplă cu elevul care nu refuză uniforma, ci pur și simplu nu își permite să respecte, zi de zi, regula?