Tehno
0Garmin International Inc., lider global în producerea de sisteme de navigare, a lansat ceasul pentru fitness FR60, care stabileşte cel mai ridicat standard pentru conectivitate wireless de orice dispozitiv fitness compatibil cu tehnologia ANT™.
Ftness
Ceasul FR60 de la Garmin
Dispozitivul pentru monitorizarea ritmului cardiac, senzorul pentru picior ce monitorizează viteza şi distanţa parcursă, stochează informaţii care se descarcă în calculatorul utilizatorului printr-un stick wireless USB ANT™.
Conceput în versiuni atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, FR60 se sincronizează cu calculatorul atunci când se află în apropierea acestuia, fără a mai fi necesar un cablu de date.
Bijuterie
Panasonic Z1 de un inch
Televizorul TC-P54 Z1 conceput de Panasonic este socotit o bijuterie tehnologică cu o estetică desăvârşită. Măsoară doar un inch, în condiţiile în care diagonala TV se întinde pe o lungime de 54 inch (aproximativ 137 cm).
Specificaţiile plasmei Panasonic Z1 sunt de top: rezoluţie Full HD 1080p, contrast nativ de 40.000:1, redare cinematică la 24 Hz frecvenţă, sunet certificat THX şi conectivitate wireless HDMI (poate primi semnal AV wireless de la playere Blu-Ray, sisteme PC Media Center etc.).
Tehnologia care stă la baza realizării panoului, Neo PDP, este cea mai eficientă din punct de vedere al consumului energetic. Televizorul va fi comercializat începând cu luna iunie.
Electronice
Telefon cu GPS de la Mio
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigaţie portabile, Mio prezintă Explora K70, noul telefon cu GPS încorporat şi funcţii multiple, care aduce laolaltă navigarea, comunicaţiile şi caracteristicile multimedia.
Aparatul are un software de navigare pentru indicaţii în trafic, oferind acoperire GSM quad band, tehnologie 3,5 G, acces WIFI şi suport Bluetooth, cameră de trei megapixeli, photo viewer şi player multimedia. K70 foloseşte Windows Mobile 6.1 şi programele Office Mobile. Produsul va fi disponibil în România în al doilea trimestru al acestui an.
Gadget
Hard-disc portabil Aegis Mini
Fabricat de Apricorn, noul hard-disk portabil Aegis Mini are dimensiunile unei cărţi de joc, urmând să fie comercializat în trei versiuni: de 80 GB, 120 GB şi respectiv 240 GB. Greutatea este similară cu cea medie a unui telefon mobil, aproximativ 105 grame.
Carcasa de 1,8 inchi îl protejează împotriva lovirilor accidentale, cu ajutorul unui sistem antişoc special. Aegis Mini este ideal pentru „transportatorii de informaţii“, are cablu USB integrat şi nu necesită o alimentare suplimentară. Se găseşte de vânzare în magazinele online. Preţul de achiziţionare, în funcţie de varianta dorită, este cuprins între 149 şi 244 de dolari.























































