Video Soarta comunelor șterse de pe hartă de Ceaușescu în 1989. Reînființate în 1990, unele riscă să dispară „pe cale naturală”
0Ultima reformă administrativ teritorială, impusă de regimul comunist, a durat doar câteva luni. În 1989, peste 300 de comune și numeroase sate au fost desființate, însă în 1990 primăriile lor au fost reînființate rapid. La 35 de ani de atunci, localitățile riscă să dispară „pe cale naturală”.
O lege publicată în luna aprilie 1989 impunea desființarea a peste 300 de comune din România și a numeroase sate, prin reorganizarea administrativ - teritorială a țării, propusă de regimul Ceaușescu.
Potrivit reglementărilor din 1989, 23 de comune primeau statutul de orașe, în schimb majoritatea comunelor desființate administrativ în 1989 deveneau sate, fără administrație proprie, arondate unor comune învecinate.
Spre exemplu, comuna Bătrâna din Hunedoara, compusă în prezent din satul Bătrâna și cătunele Fața Roșie, Piatra și Răchițaua, a devenit satul Bătrâna, arondat comunei învecinate Dobra, iar cătunele sale, care nu aveau electricitate, apă și drumuri accesibile au fost integrate și ele comunei Dobra.
„Am fost desfiinţaţi în 1989, primăvara. Ne-au alipit atunci comunei Dobra. Însă a venit Revoluţia şi atunci oamenii au ridicat problema să fie reînfiinţată comuna Bătrâna şi asta s-a şi întâmplat”, îşi amintea Radu Herciu, fostul învățător din Bătrâna, primar al satului în perioada 2004 - 2024.
La fel ca Bătrâna (video), cu 80 de locuitori, și comunele Bulzeștii de Sus și Bunila, desființate în 1989, au revenit în 1990 pe harta administrativă. Cele trei comune din Hunedoara numără în prezent, împreună, mai puțin de 600 de locuitori.
Două decenii în care satele „neviabile” au fost marginalizate
Prevederea legislativă din 1989 urma celor aproape două decenii în care numeroase localități rurale din România au fost considerate neviabile și erau vizate de desființare.
Localnicii erau presați de situația acestor așezări marginalizate să se mute în sate mai accesibile ori în orașe, al căror număr și populație au fost în creștere în anii ‘70 și ‘80.
Precedentele reforme administrativ-teritoriale au fost reglementate în 1968, prin legea privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, și în noiembrie 1974, când a fost adoptată „Legea privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale” prevedea desființarea a cel puțin 3.000 de sate din România, cu populații mici și fără condiții de dezvoltare.
„În cadrul acţiunii de sistematizare se va urmări gruparea gospodăriilor din satele mici şi dispersate în satele care au perspectivă de dezvoltare şi care vor fi stabilite prin lege şi aprobate o dată cu perimetrele construibile. În satele mici şi dispersate ce se vor stabili odată cu aprobarea prin lege a perimetrelor construibile ale localităţilor, se interzice să se construiască clădiri noi”, arăta un paragraf al Legii adoptate în noiembrie 1974.
Măsura viza creșterea suprafețelor terenurilor agricole, pășunilor și pădurilor și mutarea localnicilor din satele dezafectate în așezări mai dezvoltate în ce privește infrastructura și utilitățile.
Statul român anunța în același timp extinderea facilităţilor moderne în mediul rural, însă doar în satele considerate „viabile” pentru economia, industria și agricultura României. Rămase fără condiții de dezvoltare, numeroase sate de munte din România – cele mai vizate de planurile regimului comunist, s-au stins cu trecerea timpului, în timp ce locuitorii lor au migrat treptat spre orașe ori spre comunele în care au găsit condiții mai bune de trai.
Declinul prelungit al localităților ocolite de investiții în urma sistematizării propusă în anii ‘70 de regimul comunist a facilitat reforma administrativ-teritorială din 1989.
Comunele au fost reînființate în 1990
Imediat după Revoluția din Decembrie 1989, localnicii unor foste comune, desființate de regimul Ceaușescu, au cerut repunerea lor pe harta administrativă a țării.
În ianuarie 1990, majoritatea prevederilor legii din 1989 au fost abrogate, cu excepția celor de înființare a unor comune noi în județul Constanța și de trecerea a 23 de comune în categoria orașelor. Micile sate și-au reînființat primăriile și au redevenit comune, în timp ce alte administrații comunale, mai mari, solicitau insistent să primească statutul de orașe.
„Prin Legea nr. 2/1989, adoptată în timpul fostului regim dictatorial, au fost desființate în mod nejustificat și abuziv, ignorându-se voința cetățenilor, peste 300 comune și un mare număr de sate cu adâncă tradiție în istoria țării, aducându-se grave prejudicii desfășurării vieții și muncii cetățenilor”, arăta Decretul Lege 38 din 22 ianuarie 1990.
Autoritățile județene și consiliile județene ale Frontul Salvării Naționale trebuiau să ia măsuri pentru constituirea consiliilor comunale ale FSN și primăriilor din localitățile reînființate, iar noi locuri de muncă în administrația locală erau prevăzute de lege.
„Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor, la propunerea primăriilor județene, vor asigura suplimentarea indicatorilor de personal și a creditelor bugetare aferente, pentru aparatul propriu al primăriilor comunale reînființate, dimensionat potrivit normativului de personal aprobat prin Decretul nr.313/1983”, arăta un articol din legea promulgată de Ion Iliescu.
Unele sate riscă să rămână fără locuitori
Reînființarea celor peste 300 de comune din România a asigurat locuri de muncă în sistemul birocratic local, care a crescut cu timpul, însă nu a oprit declinul economic al așezărilor.
La 35 de ani de la reforma administrativă din 1990, multe dintre comunele reînființate atunci au ajuns la o populație de câteva sute de locuitori, îmbătrânită și în continuă scădere, iar în unele dintre satele lor nu mai locuiește nimeni ori doar câteva familii. Unele cătune desființate înainte de 1990 și reînființate ca sate după Revoluție sunt și ele complet pustii de mai mulți ani.
Primăriile unor au rămas de-a lungul timpului principalul angajator pentru forța de muncă activă a satelor, în timp ce majoritatea locuitorilor sunt vârstnici.